După ce a fost criticat de majoritatea jucătorilor, „Jabulani”, balonul oficial al Campionatului Mondial din Africa de Sud, și-a găsit și un lăudător.
Kaka, brazilianul care are un contract de sponsorizare cu Adidas, compania care produce balonul, a afirmat ieri că mingea este perfectă și chiar a sărutat-o!
„Mingea este un dezastru!”, a afirmat Iker Casillas, portarul Spaniei, cu el fiind de acord și alți goalkeeperi de la turneul final. Balonul n-a fost criticat numai de portari: Luis Fabiano, atacantul Braziliei, s-a plâns că a fost înșelat de multe ori de traiectoria mingii.
După câteva săptămâni în care „Jabulani” a fost îngropată în critici, Kaka a susținut ieri o conferință de presă în care și-a făcut fericit cel mai important sponsor, Adidas, compania care produce mingea. „Nu voi critica balonul turneului final. Tot ce este nou produce impresii diferite. Sunt convins că în timpul Campionatului Mondial mulți dintre cei care au criticat mingea își vor schimba părerea”, a spus Kaka.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER