Naționala de fotbal a Olandei a devenit prima echipă care obține matematic accesul în optimile Cupei Mondiale, în urma victoriei obținute de Danemarca, sâmbătă, scor 2-1 (1-1), pe arena Loftus Versfeld (Pretoria), în fața Camerunului, în a doua etapă a grupei E a competiției.
Golurile naționalei daneze au fost marcate de Bendtner ’33 și Rommedahl ’61, în vreme ce reușita formației camerunezilor a fost semnată de Eto’o ’10.
În primele meciuri din grupe, ambele echipe au fost învinse. „Leii neîmblânziți” au fost învinși de Japonia, scor 1-0, prin golul marcat de Honda. De cealaltă parte, Danemarca a pierdut în fața Olandei, scor 2-0.
Potrivit FIFA, jucătorul meciului a fost fundașul danez Daniel Agger.
Reprezentativa Olandei a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), meciul susținut la Durban în compania selecționatei Japoniei, și nu mai poate pierde primul loc al grupei E, având 6 puncte (2 jocuri) și avantajul rezultatelor directe în fața reprezentativelor Japoniei (locul 2, 3 puncte) și Danemarcei (locul 3, 3 puncte).
Naționala Camerunului este prima echipa care este matematic eliminată de la turneul final al CM din acest an, deoarece nu a acumulat niciun punct după două jocuri și este devansată la rezultatele directe atât de Danemarca, cât și de Japonia.
INTRA AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI
Vezi echipele de start:
Camerun: Souleymanou – Mbia, Nkoulou, Bassong, Assou Ekotto – A. Song, Njitap, Eyong, Emana – Webo, Eto’o
Danemarca: Sorensen – Jacobsen, Kjaer, Agger, S.B. Poulsen – Gronkjaer, C. Poulsen, Jorgensen – Rommedahl, Bendtner, Tomasson
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER