Selecționerul reprezentativei Argentinei, Diego Maradona, a declarat după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, că arbitrul italian Roberto Rosetti a greșit grav când a validat golul marcat de Carlos Tevez în partida cu Mexic, scor 3-0, din optimile competiției.
„Arbitrul a influențat meciul. Rosetti a greșit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câștigat datorită acelei erori de arbitraj”, a spus Maradona.
Tehnicianul argentinian i-a dedicat victoria pilotului italian de motociclism, Valentino Rossi, care a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu.
Întrebat despre faptul că atacantul Lionel Messi nu a reușit să marcheze nici în meciul cu Mexic, Maradona a răspuns: „A fost lovit de la început și până la sfârșit. Omul său de marcaj, Torrado, trebuia avertizat și apoi eliminat. Pentru un moment m-am întors în timp cu 20 de ani și mi-am adus aminte de Gentile”.
Reprezentativa Argentinei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, duminică, la Johannesburg, cu scorul de 3-1 (2-0), selecționata Mexicului, în optimile competiției din Africa de Sud. În minutul 26, Tevez a scăpat singur spre poartă, goalkeeper-ul Oscar Perez a respins până la marginea careului de unde Lionel Messi a reluat spre poarta goală însă Tevez, aflat pe traiectoria balonului, a împins mingea cu capul, deși se afla în poziție de ofsaid.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER