Mondialul african stabilește recorduri negative!

Media de goluri pentru primele 14 meciuri de la Cupa Mondială
din Africa de Sud este mai mică decât cea a ultimelor șapte ediții
ale competiției, conform statisticilor furnizate de FIFA.

Primele 14 meciuri ale Cupei Mondiale au o medie de goluri de
1,64 pe meci, față de media de 2,3 reușite pe meci ale celor 64 de
partide de la precedenta ediție a Cupei Mondiale din Germania, în
2006.

Cel mai puțin prolific Mondial din ultimii 28 de ani îl
reprezintă cel din 1990, din Italia, care are o medie de goluri de
2,21.

În ultimele opt ediții ale Cupei Mondiale, media cea mai mare de
goluri este reprezentată de ediția din 1982, din Spania, în care
s-au marcat aproape trei goluri pe meci (2,81).

Mediafax

Publicat: 16 06. 2010, 15:50
Actualizat: 16 06. 2010, 16:01