Mondialul OTeVeizat

Cupa Mondială africană îmi lasă un
gust de Dan Diaconescu Direct. Meciurile anunțate ca fiind
senzaționale, în direct, fenomenale, magnifice, incendiare, curg
pur și simplu, umplând un gol lăsat de pauza competiției interne,
de altfel fadă, searbădă și leșioasă.

Nimic din spectacolul promis. Așa-zisul show fotbalistic s-a
oteveizat. Ești anunțat că „urmează”, dar te prinde dimineața cu
ochii lipiți de ecranul televizorului și nu-ți rămâne nimic în cap.
Zgomotul vuvuzelelor e asemenea vocii lui Dan Diaconescu, deranjant
și continuu. Dar, cu toate astea, nu schimbi canalul, aștepți cu o
nerăbdare soră cu masochismul senzaționalul.

Din când în când un promo de televiziune te anunță că urmează un
meci trăsnet. Lipsește doar concursul din colțul ecranului OTV:
„Sună la 112 și spune cine e mai frumoasă, nevasta lui Kaka sau
amanta lui Cristiano Ronaldo”.

Fiecare echipă e parcă antrenată de către un Sorin Cîrțu,
„temporizarea” pare a fi noua găselniță a fotbalului „modern”.
Nicio vedetă la Mondiale. Nicio vedetă. Unde sunt Rooney, Ronaldo,
Kaka, Messi, Riberry? Italia? Unde-i Italia? Dar Anglia? Spiritul
ăla britanic, bătăios până după fluierul păgubos al arbitrului,
unde a fost? L-am căutat mai abitir decât Dan Diaconescu pe Elodia.
Nimic.

A, o să spuneți că Portugalia a făcut show cu naționala
nord-coreeană și tot pe acolo a fost și Germania cu Anglia, dar
scăpați ceva din vedere – și la OTV mai dansează din când în când
Magda Ciumac pe masă și Dan Diaconescu e băgat în europubelă de
Tolea Ciumac.

Portugalia – Brazilia? Portugalia – Brazilia? Adică meciul ăla atât
de previzibil precum arestarea și eliberarea lui Dan Diaconescu? Ca
să semene perfect mai aveau să-i îmbrace pe fotbaliști în tricouri
portocalii ca D.D. la arestare, iar la fluierul de final, de
bucurie să cânte Nicu Paleru pentru toți microbiștii. Mondialul
african demonstrează că globalizarea înghite rapid, hăpăie spiritul
național de la nivelul fotbalului și că senzaționalul trâmbițat sau
vuvuzelizat nu-l poate înlocui.

articol scris de Adrian
Țone

Publicat: 02 07. 2010, 08:14
Actualizat: 02 07. 2010, 08:20