„Mondialul rușinii”! „Totul e negru, cea mai slabă echipă a Italiei pleacă acasă” Ce titrau după CM-ul din 1938?

Ziarele din Italia s-au dezlănțuit după eliminarea rușinoasă a
squadrei azzurra de la Mondiale. Plecați cu prima șansă într-o
grupă extrem de ușoară, campionii mondiali au terminat în genunchi,
pe ultimul loc, după înfrângerea din meciul cu Slovacia, scor
2-3.

Totul Negru! Eliminată cea mai slabă națională a Italiei
din toate timpurile. «Totul adevărat» am scris în urmă cu patru
ani. Este «totul negru» trebuie să scriem astăzi. Suntem eliminați
de la Cupa Mondială după
ziua cea mai cumplită și întunecată din istoria echipei naționale
de fotbal
„, a titrat cotidianul Gazzetta dello Sport pe
prima pagină.

Publicația italiană a adăugat că selecționata italiană nu fusese
niciodată eliminată din prima fază a unui turneu final fără să
câștige măcar un meci: „Nu s-a întâmplat niciodată ca
Italia să plece de la Cupa Mondială fără să câștige nici măcar o
partidă. Lippi și-a terminat mandatul de selecționer cu un bilanț
dezastruos: două egaluri și o înfrângere, cea de ieri (n.r. – joi)
cu modesta echipă a Slovaciei
„.

Cotidianul Corriere dello Sport – Stadio a notat că eliminarea
Italiei este rușinoasă. „Rușine! A fost o Italie de
neprivit. Vinovați sunt Lippi, jucătorii și federația
„, a
scris sursa citată în ediția de vineri.

Ziarul torinez TuttoSport a notat că Italia a fost eliminată
„dramatic, dar meritat” de la Cupa Mondială din Africa de Sud:
„«Mozzarelle Azzurre». Naționala Italiei, care a fost
învinsă de Slovacia (2-3), a terminat ultima într-o grupă câștigată
de Paraguay și se întoarece acasă dramatic, dar
meritat
„.


Italia înfrântă și pleacă fără onoare. Naționala a fost
eliminată de la Cupa Mondial cu cel mai slab rezultat din istoria
sa. «Squadra Azzura» a fost dominată și învinsă de
Slovacia
„, au fost comentariile jurnaliștilor de la
cotidianul Il Messaggero, în vreme ce ziariștii de la publicația
Libero au notat „Bidoni dell Mondo (n.r. – Cei mai salbi
din lume). Naționala a plecat de la Cupa Mondiale fără onoare, iar
toți râd pe la spate
„.

Cotidianul La Reppublica a menționată că naționala Italiei nu a
avut niciodată o prestație așa de modestă la un turneu final:
«Azzurri», rușine și lacrini. Niciodată nu au fost așa de
slabi la un turneu final
„.

De asemenea, publicația La Stampa a notat „Mondialul
rușinii: Italia pleacă acasă
„, iar Corriere della Sera a
scris pe prima pagină „Italia, înfrângere și
dezonoare„.

În antiteză cu titlurile extrem de dure de azi, din presa
italiană, vă prezentăm cum arăta coperta Gazzettei dello Sport în
1938, după ce squadra azzurra se încorona campioană mondială, după
finala cu Ungaria, scor 4-2, de la Paris. Eroii italienilor din
acel meci au fost Colaussi și Piola, autorii unor duble.

sursa: Mediafax

Publicat: 25 06. 2010, 11:06
Actualizat: 25 06. 2010, 11:23