Nadal: „Sistemul «hawk-eye» ar trebui utlizat și în fotbal”

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a declarat, luni, pentru site-ul
oficial al turneului de la Wimbledon, că fotbalul ar trebui să se
inspire din tenis și să admită un număr de reluări video pentru a
tranșa litigiile dintr-un meci.

„Ar trebui folosit «hawk-eye» sau altceva de genul
acesta. Toate sporturile din lume beneficiază de tehnologie, așa că
fotbalul ar trebui să folosească asta curând, mai ales în asemenea
competiții. Cupa Mondială este o dată la patru ani. Al doilea gol
al Angliei a fost corect și meciul s-ar fi putut schimba complet.
Poate Anglia ar fi fost în sferturi dacă acea fază ar fi fost
judecată altfel. Cred că FIFA trebuie să schimbe ceva”
, a
spus Nadal.

La unele partide, jucătorii de tenis au dreptul să facă apel de
trei ori într-un set la tehnologia „hawk-eye”, dacă se îndoiesc de
deciziile arbitrilor de linie.

Golul nevalidat al englezului Frank Lampard în meciul cu
Germania și reușita din ofsaid a argentinianului Carlos Tevez în
poarta Mexicului, la Cupa Mondială, au relansat dezbaterile
referitoare la necesitatea introducerii probei video în arbitraj,
solicitare neagreată de International Board și de FIFA.

Mediafax

Publicat: 29 06. 2010, 14:14
Actualizat: 29 06. 2010, 14:15