Noua Zeelandă, singura echipă neînvinsă la CM! **Vezi câteva lucruri inedite de la Mondial!
Prima Cupa Mondială organizată de o țară africană s-a încheiat
aseară, cu victoria Spaniei în fața Olandei. A fost un turneu
marcat de vuvuzele, caractița Paul, Larissa Riquelme, dar și de
câteva recorduri și lucruri inedite. Mai jos aveți doar câteva
dintre ele
– Spania a stabilit un nou record: a câștigat patru meciuri
consecutive cu scorul de 1-0, în fazele eliminatorii. De asemeena,
Iker Casillas n-a primit gol de mai bine de șase ore, iar
adversarii n-au reușit să penetreze poarta ibericilor decât de două
ori. Doar Franța (1998) și Italia (2006) au mai trecut printr-o
situție similară
-dintre toate finalele jucate până acum, în cel de duminică s-au
acordat cele mai multe cartonașe: 14 galbene și unul roșu. Heitinga
a fost al cincilea jucător din istoria competiției care a fost
eliminat în finală.
-numărul de cartonașe galbene și roșii a fost mai mic decât la
turneul final din 2006. Acum s-au acordat 259 de galbene și 17
roșii, față de 307 galbene și 28 de cartonașe roșii acordate în
Germania.
-caracatița Paul a ghicit toate scorurile partidelor la care a fost
pusă să aleagă. Caracatița prezicătoare a ales op semne corecte din
tot atâtea încercări și a strâns o cotă de
1256.6, mană cerească pentru pariorii care i-au
dat încredere
-singura echipă neînvinsă la Cupa Mondială din Africa de Sud a
fost, surprinzător, Noua Zeelandă, care a obținut în grupă trei
puncte, după egalurile cu Italia, Paraguay și Slovacia.
-Spania a devenit prima campioană mondială care a pierdut în meciul
de debut. De asemenea, e prima echipă din Europa care câștigă
trofeul într-o țară din afara continentului european.