Ofsaid la golul lui Sneijder? „Rezultatul era altul dacă îl anulau”
Golul lui Sneijder, prin care Olanda a preluat conducerea cu
2-1, a fost, fără îndoială, cheia meciului de aseară. Batavii nu
reușeau să pună în pericol poarta lui Muslera, uruguayenii reușind
în prima oră de joc, în ciuda absențelor lui Lugano și Fucile, să
închidă destul de bine culoarele.
Chiar dacă au recunoscut superioritatea adversarilor,
sud-americanii au ținut să înfiereze decizia tușierului la golul
înscris de star-ul lui Inter. Mingea șutată de el nu a fost atinsă
de Van Persie, dar acesta, aflându-se pe traiectoria balonului, e
posibil să îl fi influențat pe goalkeeper-ul lui Lazio.
„Acceptăm înfrângerea. Golul doi al Olandei a fost din
ofsaid și a venit într-un moment prost. Însă nu căutăm scuze. Când
ne uităm în spate, vedem că am fost în semifinale, în primele patru
echipe. Cei care ne-au învins merg în finală, însă noi știm pe ce
loc suntem în clasamentul mondial. Ni se putea cere mai mult?
Golurile olandezilor sunt magnifice, al doilea a fost decisiv, dar
din ofsaid. Meciul ar fi putut fi diferit. Maxi Pereira ne-a permis
să credem că am putea merge în finală marcând în prelungiri. Este
un mod bun de a pierde„, a declarat Tabarez.