Brazilianul Pele, legendă a fotbalului mondial, a lansat un nou atac la adresa selecționerului Argentinei, Diego Maradona, acuzându-l că a preluat echipa doar pentru bani..
„Maradona a acceptat acest post pentru că avea nevoie de o slujbă și de bani. Am văzut că Argentina s-a calificat cu greu. Însă nu este vina lui Maradona, ci a celor care l-au angajat”, a declarat Pele.
Reacția lui Pele vine după ce Maradona nu a fost de acord cu fostul fotbalist brazilian, care susține că Africa de Sud nu are capacitatea de a găzdui Cupa Mondială.
Pele spune că mereu l-a ajutat pe Maradona și nu înțelege reacția acestuia. „Nu înțeleg câteva lucruri. Când a făcut prima emisiune de televiziune (n.r. – La noche del Diez în 2005) și avea nevoie de ajutor am mers la Buenos Aires, am jucat fotbal cu el și l-am ajutat. Apoi am încercat să-l ajut cu unele reclame, însă ori întârzia, ori nu venea deloc: Văd că și-a amintit de mine și în Africa de Sud. Probabil mă iubește mult”, a declarat Pele.
Fost ministu al sportului, Pele a afirmat că nu intenționează să antreneze vreodată Brazilia pentru că „nu vrea să sufere la fel ca actualul selecționer, Carlos Dunga”.
Mediafax
Cu ce scor se va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și poți căștiga un TV LED Philips
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER