„Portocala mecanică” a strivit „banana mecanică”

Localitatea Port Elizabeth contrastează cu alte locuri văzute
aici, în Africa de Sud. Se apropie de ideea pe care o avem noi în
Europa despre ce înseamnă oraș.

Străzile sunt străzi, și nu autostrăzi, ca în Johannesburg. Există
parcuri, cluburi, baruri, pasaje pietonale și vezi oameni mergând.
Contrastează puternic cu ceea ce se întâmplă în zona Gauteng
(Johannesburg, Pretoria, Rustenburg). Cobori mult. De la o
altitudine de 1.650 de metri la nivelul mării, al Oceanului Indian
mai exact. Te izbește imediat cum te dai jos din avion mirosul
Oceanului și un aer cald. Port Elizabeth este supranumit „Orașul
prieteniilor” sau „Orașul vântului”. Valabile amândouă. Drumul de
peste 1.000 de kilometri de la Johannesburg l-am străbătut în
aproape două ore cu un avion ticsit de olandezi și brazilieni. Dacă
s-ar fi dat locuri în picioare, am fi venit ca în 331 la ora de
vârf. De altfel, traficul aerian pe „Nelson Mandela” Airport a fost
infernal! O dată la 20 de minute, geamurile hotelului se zgâlțâiau
de zgomotul făcut de avioanele care intrau pe bandă rulantă pe
culoarul de aterizare.

Țara
curcubeu. Acum am înțeles de ce

Ca și cum nu era suficient de viu, orașul s-a colorat superb. Tot e
supranumită Africa de Sud Țara curcubeu. Nisipul albicios și fin ca
o făină extra, verdele palmierilor plus portocaliul europenilor și
galbenul țipător al sud-americanilor. Unii lângă alții. Cântând.
Amenințându-se în glumă, promițându-și că vor plăti băuturile după
meci în funcție de cine bate și cine pierde. Un spirit al
Mondialului. Aici turneul final e mai urban ca oriunde. Terasele
sunt pline. Oamenii se plimbă pe malul oceanului sau pe faleză. Fac
poze, cumpără suveniruri. Unii dintre ei se vopsesc în locuri
special amenajate de întreprinzători locali. Localnicii se uită cu
jind. Fie la mașinile închiriate ale olandezilor cu bani, fie la
focoasele brazilience. În Port Elizabeth aveam să aflu și o glumă
simpatică. Știți ce reprezintă BMW-ul pentru africani în general?
Black Man Wish (Dorința bărbaților negri).

La Porth
Elizabeth e vară

În preajma arenei, portocaliul se îmbină cu galbenul și se revarsă
spre stadionul cu formă aerodinamică, supranumit totuși simplu
Floarea Soarelui, de pe limba de pământ dintre ocean și unul din
lacurile formate aici, North End Lake. Pe ăsta eu l-am poreclit
Techirghiol. Mi-e cam dor de casă, recunosc, și de mare. Oceanul
Indian e neprietenos. Rece, rece. Doar surferii se încumetă să-l
„calce”. Revenind la stadion. Atmosfera e de meci adevărat. Sunt
mai mulți brazilieni parcă. Am un deja-vu cu galben și portocaliu.
La Berna, acum doi ani, înainte de Olanda – România. Atunci erau
mai mulți olandezi. Acum galbenul e la putere. Și în afara
stadionului, dar mai ales pe „Nelson Mandela Bay”. Plus că aici, în
Port Elizabeth, ținuta și dansurile specifice se potrivesc mult mai
bine. Când mă gândesc că la primul meci al Braziliei la acest
turneu final, cel cu Coreea de Nord, erau două grade pe Ellis Park,
mă trece un fior.

Primul
meci văzut în tricou

Acum, la ora partidei, sunt peste 20 de grade. Viața și meciul se
văd altfel la temperatura asta. Tribunele se umplu treptat și totul
e viu. Galben, verde, portocaliu. A dispărut cenușiul și negrul
hainelor groase de Johannesburg. Stadionul, atmosfera, meciul,
totul e altfel. Parcă suntem teleportați undeva în Europa. Doar
vuvuzelele ne țin conectați în realitatea așa-zisei ierni africane.
Așa-zisă aici. Pentru prima oară la un meci de la acest Campionat
Mondial simt că îmi este cald. Ce chestie! Să vezi un meci în
tricou ori în cămașă… Asta da premieră!

Olanda termină ziua într-un superb tur de onoare. Galbenul dispare
ușor-ușor, iar portocaliul e la putere. E naționala unei țări care
a colonizat Africa de Sud. Acum a supus fotbalistic și
Brazilia!

Jurnaliștii, sătui de
vuvuzela

Un moment amuzant s-a petrecut în centrul de presă al stadionului
„Nelson Mandela Bay” înaintea jocului. Unul dintre jurnaliștii
amatori de parfum local s-a trezit suflând într-o vuvuzelă. O dată,
de două ori. Priviri cu reproș, dacă nu cumva chiar ostile. Apelul
făcut de organizatori – „Încetați, vă rugăm, să suflați în
interiorul centrului de presă” – a fost primit cu urale de toți cei
prezenți.