Președinta Argentinei salută victoria ibericilor: „Trei din bunicii mei erau spanioli”
Președintele Argentinei, Cristina Kirchner, a declarat, luni, la
Beijing, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în China, că se
bucură de faptul că Spania a câștigat primul titlu de campioană
mondială la fotbal, informează AFP.
Întrebată de un student chinez despre fotbal, Cristina Kirchner,
nepoata unor spanioli, a început prin a mulțumi naționalei
Argentinei și selecționerului Diego Armando Maradona, după care a
salutat victoria ibericilor.
„Sunt fericită pentru Spania, care a obținut primul titlu mondial.
Eu sunt nepoata unor spanioli. Trei dintre cei patru bunici ai mei
au fost spanioli”, a spus Kirchner în cadrul unei întâlniri cu
studenții de la Universitatea de Economie și Comerț Internațional
din Beijing, citată de MEDIAFAX.
Argentina a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei
Mondiale, după ce a fost învinsă, cu scorul de 4-0, de formația
Germaniei.
Reprezentativa de fotbal a Spaniei a câștigat Cupa Mondială, după
ce a învins selecționata Olandei, scor 1-0 (0-0), după prelungiri,
în finala competiției din Africa de Sud, disputată, duminică seară,
la Johannesburg. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Andres
Iniesta, în minutul 117.