Răzvan Lucescu scrie în ProSport: Mondial pe trei etaje

Această Cupă Mondială mi-a relevat până acum trei categorii de
echipe:
Echipele care au o organizare defensivă foarte bună, încercând să
facă un joc de contraatac prin care speră să dea lovitura. Ce este
de remarcat, este că nu doar și-au propus asta, ci au și reușit să
se pregătească defensiv foarte bine. Exemple ar fi Noua Zeelandă și
Slovenia.

Echipe care, atunci când pierd mingea, se retrag rapid și caută
să se organizeze defensiv la fel de rapid în propria jumătate de
teren. Caută apoi energic să recupereze balonul pentru a-și prinde
adversarul desfăcut și vulnerabil unor contraatacuri bine puse la
punct, purtate de jucători cu o valoare individuală ridicată. Iar
dacă nu reușesc asta, sunt capabile să facă și posesie, dacă jocul
o cere. E cazul Elveției, Serbiei și chiar al Germaniei.

Echipe cu o valoare foarte ridicată, gen Argentina, Brazilia sau
Olanda, care caută să-și impună de la început până la final
dominarea.
Dincolo de asta, a doua rundă a jocurilor din grupe a fost diferită
de prima. Au apărut rezultate-surpriză, cum ar fi Anglia – Algeria
1-1, Italia – Noua Zeelandă 1-1 sau Portugalia – Coreea de Nord
prin proporția scorului (7-0). Remarc cu dezamăgire că echipele din
Africa sunt cele mai modeste. Mă așteptam la mai mult, dat fiind că
acest Mondial se dispută pe continentul lor. La polul opus se
regăsesc echipele sud-americane. Au o organizare defensivă foarte
bună, sunt foarte motivate, iar acestor argumente li se adaugă și
talentul tradițional.

Un lucru foarte important: educația are un impact tot mai mare
asupra rezultatului unei partide. Ea, educația, constituie baza
mentalității unei echipe, a unității de grup și chiar forța unei
echipe. SUA, Noua Zeelandă sau Australia au de partea lor educația,
iar la polul opus se află echipele din Africa și chiar și Franța,
ultima prin scandalurile de proporții din ultimele zile. În fine,
avem la acest Mondial echipe foarte mari, care se plâng că suferă
din punct de vedere psihologic, deși au antrenori „grei” pe bancă,
gen Capello – Anglia, Lippi – Italia, Domenech – Franța.

Și acum despre Franța, care pleacă pe ușa din dos din Africa de
Sud, mulți dintre români fiind tentați să se bucure, dat fiind că o
întâlnim în viitoarele preliminarii. Nu are însă nicio relevanță
ceea ce se întâmplă acum cu această echipă. Franța va schimba
antrenorul. Cel care va veni va aduce, așa cum se întâmplă mereu,
entuziasm și un suflu nou. Dincolo de asta, va veni cu idei noi, un
sistem nou, jucători noi, urmând să fie important pentru Franța cât
de repede va reuși noul antrenor să implementeze aceste lucruri și
să treacă peste inerenta perioadă de reconstrucție. Pentru noi,
dincolo de ei, determinant este cum vom intra pe teren, cu câtă
încredere și cât de motivați vom fi. Contează mai mult cum vom fi
noi decât cum vor fi ei.