Ronaldo, pe Twitter: „Melo să nu-și petreacă vacanța în Brazilia”

Doi dintre cei mai buni jucători din istoria Braziliei, Ronaldo
și Romario, au criticat, în mesaje pe Twitter, înfrângerea din
meciul cu Olanda, atacantul de la Corinthians susținând că Felipe
Melo, care a marcat în propria poartă și a fost eliminat, nu ar
trebui să-și petreacă vacanța în Brazilia.

„Felipe Melo nu trebuie să-și petreacă vacanța în
Brazilia”
, a scris Ronaldo, imediat după eliminarea lui
Melo. Mesajele au fost postate în timpul reprizei secunde, când
echipa lui Dunga era condusă cu 2-1.

„Nu am
cuvinte” și „Încă mai cred”, au fost comentariile lui Ronaldo când
partida era pe final.

Romario a preferat să facă o analiză tactică a meciului și a
criticat schimbarea lui Luis Fabiano, subliniind că ar fi preferat
înlocuirea lui Kaka cu Nilmar.

Brazilia, cvintuplă campioană mondială, a fost eliminată,
vineri, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a fost
învinsă, scor 2-1, de Olanda.
Mediafax

Publicat: 02 07. 2010, 20:32
Actualizat: 02 07. 2010, 20:40