Salvatore della patria? Pirlo a efectuat primul antrenament complet în Africa de Sud!
Mijlocașul echipei AC Milan, Andrea Pirlo, a efectuat, luni,
primul antrenament complet alături de colegii săi de la naționala
Italiei și ar putea debuta la Cupa Mondială din Africa de Sud în
partida cu Slovacia.
Pirlo a absentat până acum de la ambele meciuri ale Italiei la
Cupa Mondială, remizele cu Paraguay și Noua Zeelandă, încheiate cu
scorul de 1-1.
Antrenorul echipei naționale a Italiei, Marcelo Lippi, speră ca
mijlocașul să fie apt pentru partida cu Slovacia dar păstrează un
semn de întrebare asupra prezenței acestuia. „Azi e prima
dată când atinge mingea după 15 zile. Aproape recuperat? Vom vedea,
trebuie să mai facem unele controale. Să sperăm că așa e,
dar…”, a spus Marcello Lippi.
Italia întâlnește, joi, reprezentativa Slovaciei. Pentru a fi
sigură de calificare, echipa Italiei trebuie să învingă Slovacia,
dar elevii lui Marcello Lippi se pot califica în optimi și dacă
remizează în ultimul meci al grupei iar în partida cealaltă
Paraguay învinge Noua Zeelandă.