Sârbii și-au luat femeia-vraci în Africa de Sud
Marijana Kovacevici, o doctoriță extrem de controversată
pentru metodele mai puțin obișnuite de a trata sportivii, va însoți
echipa Serbiei la Cupa Mondială, conform mai multor publicații din
Belgrad.
„Noi jucătorii am cerut ca ea să facă parte din echipă,
însă federația de fotbal s-a opus”, a declarat pentru
Vecernje Novosti o sursă apropiată echipei naționale sârbe.
Purtătorul de cuvânt al federației, Aleksandar Boskovici, nu a
dorit să confirme această informație.
Marijana Kovacevici a fost în atenția presei în urmă cu mai
multe luni, după ce a îngrijit mai mulți internaționali
accidentați, precum Fabio Aurelio și Glen Johnson, pe baza unui gel
compus din placentă umană.
Fotbaliștii sârbi au decis să plătească șederea și serviciile
femeii în timpul competiției, iar Kovacevici va locui în apropiere
de hotelul unde stă echipa, „pentru a asigura discreție minimă,
atât ei, cât și pacienților”.
Tabloidul Press a dat asigurări că toate costurile pentru
sejurul Marijanei Kovacevici în Africa de Sud vor atinge cel puțin
50.000 de euro.
Femeia-vraci evită de mai multe luni presa locală și
internațională. În mai, ea a deschis un site (www.marijanakovacevic.com),
unde descrie metodele de îngrijire cu ajutorul unui „gel format din
diferite substanțe natural active”.
În ciuda reușitelor medicale care îi sunt atribuite, federața
sârbă a dat asigurări că nu va coopera în niciun caz cu Marijana
Kovacevic.
Sursa: Mediafax