„Serbia nu m-a impresionat”
Ghana a produs primul mare șoc la Cupa Mondială, învingând ieri
Serbia cu 1-0 printr-un gol marcat din penalty. Din păcate pentru
orgoliul nostru, africanii au depășit aceeași echipă antrenată de
Radomir Antic care ne-a spulberat, cu 5-0, în preliminarii. Ca și
atunci, și acum antrenorul sârbilor a introdus pe teren „11”-ele
similar din meciul cu România din 2009.
Ștefan Iovan, antrenorul secund al naționalei, a încercat să nu
comenteze prea mult situația: „Meciul acela cu sârbii, din
deplasare, a fost un accident, nu-l mai comentez. Nu știu ce s-a
întâmplat atunci de ne-am comportat așa. Ghana este o echipă bună,
chiar dacă e din Africa. Nu e o surpriză că a bătut, fiindcă are
jucători care evoluează în campionate puternice”.
Fostul internațional, care a fost secund și în mandatul lui
Pițurcă, atunci când Serbia ne-a învins la Constanța cu 3-2, se
aștepta la mai mult din partea atacanților ex-iugoslavi: „La ei, am
luat niște goluri stupide. Serbia nu m-a impresionat niciodată,
nici la 5-0. Jovanovic și Vranic ar fi trebuit să facă mai multe.
Echipa Ghanei a fost mai organizată, disciplinată, a alergat foarte
mult”.
Iovan a explicat de ce niciun antrenor al naționalei nu s-a
deplasat în Africa de Sud: „Am avut o discuție la federație. Urma
să plece Răzvan Lucescu, dar a picat totul. Astea sunt prostii că
n-avem bani. Nu s-a dus, pentru că la naționala Franței vine Blanc.
E ca și instalat antrenor. Iar Blanc va veni sigur cu alt sistem de
joc, alți jucători. N-avea rost să mergem acolo, ne-am fi putut
înșela”.
„Sârbii au arătat încă o dată că au jucători de mare
valoare și încă o dată au arătat și că greșelile individuale
reprezintă marele lor păcat. Cred că Serbia se va
califica”, Răzvan Lucescu, selecționer România