Specialiștii nu vor ca arbitrul să consulte reluările: „Minge cu cip”

Majoritatea arbitrilor români apreciază că fotbalul trebuie să
fie supus în continuare unor nedreptăți de genul celei a golului
anulat Angliei în meciul cu Germania (4-1), de la turneul final al
Mondialului din Africa de Sud.
Se vorbește tot mai mult în aceste zile despre schimbarea regulilor
jocului de fotbal în sensul introducerii posibilității consultării
monitorului cu reluări de către arbitru atunci când trebuie
elucidată o fază ambiguă, cum a fost cea a golului marcat de
Lampard, dar neacordat în meciul cu Germania din optimile Cupei
Mondiale pe motiv că mingea nu a depășit linia porții. De exemplu,
echipele să aibă posibilitatea de a cere întreruperea jocului
pentru consultarea de către arbitru a unei reluări și împiedicarea
unei greșeli grave.

„Corleone” vrea ca reluările
să conteze

O astfel de modificare a regulilor jocului nu este agreată de
multe din personajele importante ale fotbalului românesc sau din
arbitrajul nostru. „Cel mai potrivit ar fi să se introducă o minge
cu cip, care să semnaleze când balonul trece de linia porții. Asta
cu monitorul cu reluări nu se poate aplica la fotbal”, e de părere
fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu (foto), susținut
de Adrian Porumboiu, care spune că nimerit ar fi să se ridice
numărul de arbitri la șase, prin apelarea la arbitrii de poartă. „E
clar că trebuie să se apeleze la reluări! Doar așa scăpăm de
greșelile astea de arbitraj care învrăjbesc lumea și fotbalul”, a
spus, la rândul său, Dumitru Dragomir, unul dintre puținii oameni
de fotbal care doresc „automatizarea” fenomenului.

„Fotbalul trebuie să rămână
uman”

Președintele FRF, Mircea Sandu, este net împotriva monitorului cu
reluări. Spune că arbitrii de poartă ar face mult bine integrității
unui meci de fotbal și este sigur de un lucru: Spania va juca
finala Mondialului din Africa de Sud.

Pentru sau contra posibilității ca arbitrul să consulte
reluarea la fazele litigioase?

Clar împotrivă. Eu cred că trebuie să păstrăm fotbalul uman.
Fotbalul are o anumită dinamică. Nu poate fi supus regulii din
rugby sau din fotbalul american. Și-ar pierde mult din
spectaculozitate.

Atunci cum se pot preîntâmpina asemenea gafe cum a fost
cea a nevalidării unui gol perfect valabil al
Angliei?

Soluția cu doi asistenți de poartă ar fi cea mai potrivită. Cred că
aici se va ajunge până la urmă…

Merită plătit prețul acesta, al unor mari gafe, doar
pentru ca fotbalul să rămână uman?

Viața e făcută și din greșeli. Trebuie să le acceptăm. Astăzi s-a
greșit împotriva Angliei, mâine poate se va greși împotriva
Germaniei. De asta e și frumos fotbalul. Pentru că e încărcat de
dramatism.

„Spania
joacă finala!”

N-ați mai fi vorbit atât de relaxat dacă aveam discuția
asta după meciul nostru cu Bulgaria de la Euro ’96. Golul nevalidat
al lui Dorinel Munteanu a semănat cu ce s-a întâmplat
acum…

(râde). Poate că aș fi fost mai înverșunat, dar hai să admitem că
atunci am și jucat modest. Poate că nici nu meritam acel gol. Apoi,
e greu pentru arbitrii de margine să vadă chiar totul corect de la
peste 30 de metri distanță.

Ce impresie v-a lăsat până acum Mondialul din Africa de
Sud?

E mai slab decât cel din Germania, de acum patru ani. Au fost mai
multe jocuri frumoase atunci. În fine, au fost meciuri
spectaculoase și acum.

Favorita dumneavoastră e Spania, dar cam
gâfâie…

Gâfâie, gâfâie, dar ajunge în finală! O să vezi! Spania e peste
Brazilia acum!

Maradona are în primul rând un staff care muncește bine pentru
el. Și asta nu-i rău. Nici Ferguson nu dă cu sapa la Manchester,
dar e în prim-plan

Mircea Sandu, președinte FRF

Am văzut cu ochii mei cum e la fotbal american. Am fost la un meci
la Tampa, în SUA. Nu e o soluție ca arbitrul să se uite la
reluări

Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional

Mingea cu cip e o soluție, dar tot o soluție ar fi și apelarea
la arbitri de poartă. S-ar reduce mult din greșelile de arbitraj
comise în fața buturilor

Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional

Publicat: 29 06. 2010, 09:02
Actualizat: 29 06. 2010, 09:07