„Suntem înconjurați de optimiști, dar nu suntem fanteziști, ci realiști”

Selecționerul Spaniei, Vicente Del Bosque, care s-a arătat calm
înaintea confruntării cu Elveția, de miercuri, primul joc al
naționalei iberice la Cupa Mondială (grupa H), a declarat că are
convingerea că jucătorii săi „sunt realiști, care nu visează, și nu
sunt fanteziști”.

Suntem înconjurați de optimiști, dar jucătorii noștri
nu sunt fanteziști. Ei nu visează, ci sunt realiști. Nu este încă
finala, sunt calm. Nu cred că suntem sub presiune
„, a spus
Del Bosque.

Mijlocașul Sergio Busquets, care se află la prima sa participare la
un turneu final de Cupă Mondială, a recunoscut în schimb că este
„puțin tensionat”: „Poate că suntem favoriți, dar doar în
parte. Nu am mai câștigat acest titlu și nu am avut niciodată
rezultate extraordinare la Cupa Mondială. Noi nu am avut aceleași
antecedente ca Brazilia. Această Cupă Mondială este foarte
echilibrată
„.

Selecționata Spaniei a efectuat, marți, o ședință de pregătire la
care au participat toții jucătorii, inclusiv mijlocașul Andres
Iniesta, pe arena Moses Mabhida de Durban, acolo unde va întâlni,
miercuri, Elveția în grupa H a CM.

Iniesta, care este în recuperare după o leziune la coapsa dreaptă
suferită în urmă cu o săptămână, în timpul meciului de pregătire cu
Polonia, a participat la antrenament, dar prezența sa pe teren
împotriva Elveției rămâne incertă.

Mijlocașul echipei FC Barcelona, care a efectuat un RMN luni,
confirmând „evoluția favorabilă” a accidentării sale, s-a antrenat
alături de coechipierii după o săptămână de program individual
specific.

Partida Spania – Elveția, din prima etapă a grupei H de la Cupa
Mondială, se va disputa miercuri, 16 iunie, la Durban, de la ora
17.00.

sursa: Mediafax

Cu ce
scor se va termina urmatoarea partidă de la CM? Pariază acum și
poți căștiga un TV LED Philips

Publicat: 15 06. 2010, 23:36
Actualizat: 16 06. 2010, 09:51