SUPER REPORTAJ PROSPORT** Acasă la Nelson Mandela

Închipuiți-vă un tânăr de 22 de ani din România care să creadă
într-un bătrân de 92 de ani mai mult decât în sine însuși.
Gândiți-vă că un student la Drept la Universitatea din București
invită un străin la casa memorială a unui… lider (paralela e
deplasată și imposibilă), înainte de a-l duce să îi arate cluburile
din centru.

Nu! E greu să vorbești despre asta fără să vezi, fără să auzi,
fără să simți. M-am „pregătit” pentru vizita aceasta în Africa de
Sud inclusiv în avionul care m-a adus din Paris la Johannesburg. Am
văzut „Invictus”, filmul în care Morgan Freeman îl interpretează
atât de real pe Mandela. O spun sud-africanii. Știam și citisem
despre ce înseamnă Nelson Mandela pentru Africa. „Madiba magic!”.
Spiritul acesta însă, care te înconjoară și te învăluie, nu poți să
îl simți decât aici. În Johannesburg. De fapt, în Soweto. Acasă la
el. „Mandela House”. Centrul universului pentru un popor eliberat
datorită lui.

Stanford. Ghid, chelner, student și prieten

Stanford este un sud-african de 22 de ani. Bineînțeles, de
culoare, așa cum sunt cam 90 la sută dintre sud-africani. „Nu sunt
zulu, sunt tsonga”, a ținut să mă lămurească de la primele replici
schimbate. „Cum spui tu, Stanford”. Una dintre diferențe ar fi
aceea că tsonga, comunitate pe care o regăsim mai ales în nordul
Africii de Sud (sună bine), nu crede în ideea că un bărbat poate
avea mai multe soții. Pe Stanford l-am cunoscut în a doua zi de
Africa la meciul Argentina – Nigeria. E chelner în timpul liber și
lucrează la cele două stadioane din Johannesburg pe timpul Cupei
Mondiale, servind în lojele VIP. Câștigă aproximativ 20 de dolari
pe zi, bani pe care îi strânge pentru a-și plăti studiile la
Facultatea de Drept a Universității din Johannesburg. Un an de
studiu costă în jur de 3.000 de dolari. Salariul mediu în Africa de
Sud este undeva în jurul a 300-350 de dolari. „Mama mea lucrează la
un magazin, sora mea mai mare, Selina, e medic stagiar. A studiat
psihiatria. Tatăl meu a murit într-un accident de mașină și de asta
trebuie să lucrez. Vreau să îmi termin școala. E visul meu să devin
avocat”. Vorbește însuflețit, e foarte expresiv și își însoțește
vorbele, ca toți oamenii din partea locului, cu un întreg arsenal
de gesturi.

„Suntem
prietenoși, nu periculoși”

Ne-am împrietenit repede și, atunci când ne vedem în alt cadru
decât cel oficial, de la stadion, îmi mărturisește că pe de o parte
îi place să cunoască oameni din țări și culturi diferite și, pe de
altă parte, vrea să contribuie la schimbarea imaginii pe care
„presa din Anglia” o conturează rău-voitor Africii de Sud.
Interesantă ipoteză. „Vezi? Ți-e frică aici? Suntem oameni
prietenoși, nicidecum periculoși…” Locul de întâlnire nu putea fi
altul decât Piața Nelson Mandela. Scopul întâlnirii – vizita pe
care mi-a promis-o la casa unde a trăit liderul african. Totul se
învârtește aici în jurul lui Mandela. Cea mai puternică amintire a
lui Stanford este aceea când Nelson Mandela a vizitat colegiul unde
studia. „Mi-a strâns mâna. A vorbit cu mine. Uimitor. E cea mai
frumoasă amintire a mea”, povestește, iar fața i se luminează.
Plecăm așadar din centrul Sandtonului, cartierul administrativ al
Johannesburgului, spre Soweto.

„Dacă era
în tribună, câștigam cu Mexicul”

Drumul este de vreo oră, o oră și un pic cu mașina. Timp destul
pentru a afla lucruri despre Africa de Sud. Cât de puține face
guvernul pentru oamenii săraci, cât de scumpă e viața și cât de
mult au crescut prețurile odată cu Mondialul. Stanford nu are carnet de șofer. „E
prea scump să faci școala de șoferi! Te costă cu totul cam 5.000 de
ranzi (n.r. – aproximativ 500 de euro), iar o mașină la mâna a doua
ajunge pe la 20-30.000 de ranzi (n.r. – circa 2-3.000 de euro).
Face ce face și se întoarce la Mandela. „Uite aici stă acum. În
cartierul ăsta”, îmi spune când trecem prin Hughton, cea mai
exclusivistă zonă a Johannesburgului. „Dacă Madiba (n.r. –
supranumele liderului) ar fi fost în tribună la meciul cu Mexic, am
fi câștigat. E magie. Madiba Magic. Nu a putut veni din cauza
faptului că strănepoata sa a murit în accident de mașină”,
povestește amicul meu atunci când trecem prin fața stadionului
Orlando din Soweto, acolo unde a avut loc tragicul accident,
imediat după concertul din seara dinaintea startului
competiției.

Orașul cu
vile și case de chirpici pe aceeași stradă

Soweto este în afara Johannesburgului și se întinde pe o
suprafață uriașă. Peste un milion de oameni locuiesc numai aici. În
toată regiunea sunt cam 7-8 milioane din totalul de aproximativ 50
de milioane de sud-africani. Sunt doar case pe pământ. Nu există
blocuri. Sunt în schimb corturi și construcții improvizate în care
trăiesc cei mai săraci dintre sud-africani. Imaginile sunt
dezolante. Contrastele șochează. Un mall și un parc de distracții,
unde copiii africanilor înstăriți vin să facă bungee-jumping de pe
„turnurile Orlando”, în imediata vecinătate a caselor de chirpici.
Șoseaua impecabil asfaltată șerpuiește lin, iar soarele iernii
africane încălzește puternic în miezul zilei. E o stare de bine, de
armonie. Cotim brusc la stânga pe o stradă îngustă. E asemeni
atâtor altora în această parte de lume, și doar numărul mare de
oameni indică faptul că e ceva deosebit.

Mandela:
„8115, centrul universului meu”

Suntem pe Vilakazi. Parcăm mașina în fața unei curți și
urcăm câteva zeci de metri pe jos. Pe partea stângă e un
pseudo-restaurant cu mâncare tradițională și foarte scumpă, iar în
fața lui atrage atenția un grup de africani ce se mișcă pe ritmuri
specifice. Un spectacol de mișcări și sunete, cu adevărat
impresionant. Mai sus un pic, pe partea dreaptă, e și punctul
terminus al micuței noastre excursii: scrie mare „Nelson Mandela
House”, iar alături numărul 8115. „În noaptea aceea (11 februarie
1990), m-am întors cu Winnie în Orlando West la 8115. Doar când am
ajuns acolo am simțit în inima mea că am părăsit închisoarea. 8115
a fost centrul universului meu”, scria Mandela.

Casa Poporului african? Două
cămăruțe și un living

Jean este ghidul care ne prezintă casa liderului african.
Construită în 1945, și-a primit ilustrul locatar un an mai târziu.
Până în 1961, când a fost nevoit să se ascundă, Mandela a trăit
aici împreună cu primele două soții. Imediat după ce a fost
eliberat s-a întors în Soweto, acolo unde a mai stat 11 zile
înainte să se mute în Hughton, cartierul rezidențial unde locuiește
și în prezent. Ultima oară, Nelson Mandela a fost pe Vilakazi în
urmă cu un an, dar nu a coborât din mașină. „Papa (așa îi spunea
Jean) a intrat ultima oară aici acum patru ani, când avea 88 de
ani, și a stat pe fotoliul acesta”, arată simpatica africancă.
Vorbește tot timpul și, când nu povestește, vrea să ia lecții de
română. „Cum spui la… și la… și la…”. „Mulțamesc?”, se
maimuțărește ea simpatic. În fapt, să fim serioși, nu prea are ce prezenta. Sunt două cămăruțe
mari și late. Și un așa-zis living. Cu totul dacă sunt 50 de metri
pătrați.

Centura primită de la Leonard
Sugar Ray, la loc de cinste

Atrage atenția într-o vitrină o centură cu diamante. „Știți, în
tinerețe, Papa a fost un mare boxer. Această centură i-a fost
dăruită de Leonard Sugar Ray, marele luptător american. I-a zis că,
dacă a fost în închisoare și nu a putut să lupte pentru o astfel de
distincție, i-o acordă el”. Majoritatea pieselor de mobilier, și
așa puține, sunt replici. În timpul vizitei, în casă și în curte nu
încap mai mult de zece persoane. Vizibil emoționat, deși e a cincea
oară când ajunge aici, Stanford mă întreabă curios: „Voi în România
aveți așa ceva?!”. Stau un pic să mă gândesc și am un flash cu Casa
Poporului. Ați fost vreodată acolo? În Casa Poporului zic… Fizic,
casa lui Mandela ar putea încăpea, cu un pic de efort, într-unul
din lifturile din impozantul edificiu. Spiritul locului însă,
atmosfera, respectul, credința într-o idee ar suferi de
claustrofobie și s-ar sufoca oriunde în altă parte. M-am întors
spre prietenul meu african și i-am spus: „Nu, Stanford, nu avem! Și
îți mulțumesc că m-ai adus aici!”.

Mandela,
simbolul Africii

Povestea lui Nelson Mandela e arhicunoscută. Născut în 1918, la
șase zile după încheierea acestui Mondial va împlini 92 de ani.
Mandela a devenit simbolul Africii după ce a fost unul dintre
principalii activiști în lupta
antiapartheid. Arestat în august 1962 și închis pe o insulă în
apropiere de Cape Town, a fost eliberat în 1990. Patru ani mai
târziu avea să devină primul președinte de culoare al Africii de
Sud, după primele alegeri multirasiale. Între timp, în 1993 primise
Premiul Nobel pentru pace.