Tabarez: „În meciurile importante se suferă, dar CM e mai plăcut așa!”
Antrenorul echipei naționale a Uruguayului, Oscar Tabarez, a
declarat, marți, la sfârșitul meciului câștigat cu Mexic, scor 1-0,
victorie care a adus calificarea în optimile Cupei Mondiale, că în
partidele importante se suferă, dar de aceea competiția este mai
interesantă.
„În meciurile importante se suferă, dar Mondialul e mai
plăcut. Sunt mulțumit, dar nu pentru mine ci pentru grup și pentru
evoluția jucătorilor. Această echipă s-a ridicat după încercări
grele și mă bucur pentru jucători. Îmi pare rău pentru Africa de
Sud, care a câștigat cu 2-1 meciul cu Franța dar nu s-a calificat
mai departe și a devenit prima țară gazdă în situația asta. Acești
oameni extraordinari meritau mai multă bucurie”, a spus
Tabarez, informează El Espectador.
Reprezentativa Uruguayului a învins, marți, la Rustenburg , scor
1-0 (1-0), selecționata Mexicului, în ultima etapă a Grupei A de la
Cupa Mondială, într-o partidă disputată pe stadionul Royal
Bafokeng.
Uruguay va întâlni în optimile Cupei Mondiale ocupanta locului
al doilea din grupa B a competiției.