Terry i-a cerut scuze selecționerului Capello pentru criticile aduse
Fundașul englez John Terry i-a cerut scuze selecționerului său,
Fabio Capello, pentru că a criticat public modul în care
tehnicianul italian a gestionat echipa Angliei la Cupa Mondială din
Africa de Sud.
„În acea conferință de presă, am avut intenția de a fi
onest. Mi s-a pus o întrebare despre Joe Cole și poate am mers prea
departe cu răspunsul. Dar nu am avut deloc intenția de a-i critica
pe jucători sau pe selecționer. Dacă am făcut asta, îmi cer scuze.
I-am spus selecționerului că are întregul meu sprijin și doresc să
insist asupra ideii că nu vreau să perturb atmosfera din lot. Acest
episod va rămâne în urmă, pentru că trebuie să ne concentrăm asupra
meciului cu Slovenia”, a declarat Terry.
Fundașul declarase că jucătorul echipei Chelsea, Joe Cole, care nu
a fost folosit de Capello în primele două meciuri de la CM, ar
trebui să joace.
Partida Slovenia – Anglia, din ultima etapă a grupei C, va avea loc
miercuri, de la ora 17.00 (ora României), iar Anglia ar putea fi
eliminată din competiție dacă nu va câștiga acest meci.
Sursa: Mediafax