Cine e mai bun, Messi sau Ronaldo? Vom vedea o finală Brazilia-Argentina? Va câștiga Rooney Balonul de Aur în acest an? Sunt doar câteva din întrebările pe care fiecare microbist și le punea înaintea începerii Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Ultimii trei câștigători ai Balonului de Aur – Messi (2009), Ronaldo (2008) și Kaka (2007) – au fost jucătorii de la care se aștepta cel mai mult la acest campionat mondial. Cei trei însă au jucat sub așteptări, iar Argentina și Brazilia au părăsit Cupa Mondială în faza sferturilor, iar Portugalia în optimi.
Messi a avut un sezon foarte bun la Barcelona, a câștigat tilul în Primera Division, dar prestația din Africa de Sud a fost sub așteptări. Nu a marcat niciun gol, iar în ultimul meci, cel cu Germania, a fost aproape inexistent.
Cristiano Ronaldo a marcat un singur gol la Cupa Mondială, în victoria cu 7-0 împotriva Coreei de Nord. Cam la atât se poate rezuma prezența portughezului în Africa de Sud.
Kaka a avut un sezon slab la Real Madrid și asta s-a văzut și la meciurile din Africa de Sud. Nu a marcat niciun gol la Cupa Mondială, dar s-a remarcat prin cartonașul roșu încasat în partida cu Coasta de Fildeș.
În locul celor trei și-au făcut loc David Villa, Wesley Sneijder, Schweinsteiger sau Thomas Muller, jucători care au încântat până acum în Africa de Sud.
Statistici FIFA:
Lionel Messi – Argentina Jocuri la Cupa Mondială: 5 Minute jucate: 450 Goluri marcate: 0 Șuturi pe poartă: 15 Total pase: 337 Cartonașe galbene: 0 Cartonașe roșii: 0
Cristiano Ronaldo – Portugalia Jocuri la Cupa Mondială: 4 Minute jucate: 360 Goluri marcate: 1 Șuturi pe poartă: 9 Total pase: 140 Cartonașe galbene: 1 Cartonașe roșii: 0
Kaka – Brazilia Jocuri la Cupa Mondială: 4 Minute jucate: 337 Goluri marcate: 0 Șuturi pe poartă: 3 Total pase: 163 Cartonașe galbene: 3 Cartonașe roșii: 1
Sursa: www.fifa.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER