Prima semifinală a Campionatului Mondial din Africa de Sud opune două formații oarecum surprinzătoare dacă privim prin prisma șanselor acordate celor două echipe la startul competiției.
Istoria confruntărilor dintre Uruguay și Olanda nu este prea bogată, până în acest moment sud-americanii și europenii întâlnindu-se în doar patru partide. Palmaresul este net favorabil „Portocalei mecanice” care a câștigat trei din cele patru meciuri, în timp ce uruguayenii au triumfat doar o singură dată.
Cea mai importantă partidă dintre Uruguay și Olanda s-a desfășurat la Campionatul Mondial din Germania, din 1974. La turneul german, ambele formații au făcut parte din grupa 3, iar în meciul direct olandezii conduși de pe bancă de Rinus Michels și din teren de Neeskens și Cruyff s-au impus cu 2-0, după „dubla” lui Johnny Rep. Uruguayenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 69, Julio Montero Castillo fiind eliminat. Olanda a terminat pe primul loc grupa și avea să joace finala contra țării gazdă, iar Uruguay a părăsit competiția după prima fază, terminând pe ultimul loc în grupă. Istoria se poate repeta și în acest an dacă batavii vor trece de uruguayeni, formația lui Van Marwijk având șanse cel puțin teoretice să dea piept tot cu Germania în ultimul act.
2-0 este cel mai probabil scor și în întâlnirea de diseară, în opinia caselor de pariuri. O victorie a batavilor la acest scor este cotată cu 6/1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER