Selecționerul echipei naționale a Olandei, Bert van Marwijk, a declarat, duminică, după înfrângerea din finala Cupei Mondiale din Africa de Sud, scor 0-1 după prelungiri, în fața reprezentativei Spaniei, că ibericii au fost mai buni.
„Sunt trist. Prima repriză a fost echilibrată și am încercat să ne facem jocul nostru. Robben a avut două ocazii mari, dar Spania a avut ceva în plus. Apoi a venit cartonașul roșu primit de Heitinga. Nu vreau să vorbesc despre arbitru, dar trebuie să remarc că nu ne-a dat un corner în finalul meciului și nu a acordat un cartonaș roșu pentru un jucător spaniol. Spania a comis multe faulturi dure, dar a fost echipa mai bună și a câștigat”, a spus Van Marwijk.
Van Mawijk consideră că ambele formații au făcut multe greșeli: „Nu este stilul nostru să comitem atât de multe greșeli, dar a fost o finală. Și spaniolii au greșit mult. Cred că arbitrul a scăpat meciul din mână și de aceea a acordat 14 cartonașe galbene. Știam că cine va marca prima va câștiga. Din păcate, nu am fost norocoși„.
Selecționerul olandez a afirmat că nimeni nu credea că echipa sa va ajunge atât de departe la aceadtă Cupă Mondială. „Nimeni nu credea că vom ajunge în finală. Noi am ajuns. Am fost foarte aproape de loviturile de departajare. Foarte aproape”, a precizat Van Marwijk.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER