Vești bune pentru Spania!** Iniesta lipsește maxim 7 zile
UPDATE:
Veștile sunt bune pentru Del Bosque și pentru mijlocașul
Barcelonei. În urma testelor, s-a stabilit că Iniesta va fi nevoit
să stea pe bară între cinci și șapte zile. Astfel, jucătorul
echipei de pe Camp Nou ar putea fi apt pentru meciul de debut al
Spaniei, împotriva Elveției, pe 16 iunie.
Victoria impresionantă contra Poloniei din partida de aseară,
poate avea și repercursiuni neplăcute pentru naționala
Spaniei.
În minutul 38 al partidei ce avea să fie câștigată de trupa lui Del
Bosque cu 6-0, mijlocașul Barcelonei, Iniesta, a cerut schimbarea,
iar spaniolii se temeau de ce e mai rău, având în vedere lunga
lista a vedetelor ce s-au accidentat în perioada premărgătoare
turneului final.
Iniesta va efectua un control amănunțit mâine, dar directorul
sportiv al Federației spaniole, Fernando Hierro a dat asigurări că
participarea mijlocașului catalan la Campionatul Mondial nu este
pusă sub semnul întrebării.
„A fost mai degrabă o măsură de precauție. Andres este bine, nu are
nicio problemă”, a declarat Hierro pentru As, preluat de
goal.com.
„Suntem o echipă care ne propunem un parcurs cât mai lung
la Cupa Mondială datorită faptului că suntem campionii
Europei„, a mai adăugat Hierro.
Andres Iniesta revine după o accidentare care l-a ținut departe de
gazon în ultima perioadă a sezonului recent încheiat.
Robben și
Drogba, s-au accidentat în meciurile amicale
Doi dintre jucătorii reprezentativi ai Olandei și Coastei de
Fildeș, Arjen Robben și Didier Drogba au avut de suferit din
pricina ultimelor partide amicale. Mijlocașul batav a suferit o
accidentare stupidă în partida câștigată de naționala sa împotriva
Ungariei, în timp ce Drogba și-a fracturat cotul în amicalul contra
Japoniei.