Vezi aici lotul lărgit al Germaniei pentru Cupa Mondială
Selecționerul Germaniei, Joachim Löw, a anunțat, joi, o listă cu
30 de jucători care vor efectua teste fizice în vederea
participării la turneul final al Cupei Mondiale din 2010 (11
iunie-11 iulie), printre ei aflându-se tinerii Dennis Aogo, Toni
Kroos și Thomas Müller, potrivit AFP, citată de MEDIAFAX.
Löw i-a inclus în această listă pe toți jucătorii obișnuiți ai
echipei naționale din ultimul timp, cu excepția căpitanului Michael
Ballack, deoarece clubul acestuia, Chelsea Londra, nu-l poate
învoi, din cauza programării, miercurea viitoare, a unui meci din
campionatul Angliei, cu Birmingham City.
Vor mai fi, însă, și absențe cauzate de starea medicală: Lukas
Podolski (probleme la spate) și Heiko Westermann, însă cei doi, la
fel ca și Ballack, își au asigurat locul pe lista finală cu 23 de
jucători, care va fi anunțată la sfârșitul lunii mai.
Löw a convocat, în premieră, trei tineri jucători care s-au
remarcat în acest sezon: Thomas Müller (Bayern München), Toni Kroos
(Bayer Leverkusen) și Dennis Aogo (Hamburger SV).
În schimb, selecționerul nu i-a chemat pe Torsten Frings (79
selecții, 10 goluri), care nu va participa la turneul final, și pe
Christoph Metzelder, titular indiscutabil la Cupa Mondială din 2006
și la Campionatul European din 2008, el având probleme la clubul
său, Real Madrid.
„Printre acești 30 de jucători se află și tineri care, începând cu
turneul final al Cupei Mondiale din 2010, reprezintă viitorul
acestei echipe naționale. Ușa noastră nu este însă definitiv
închisă nici pentru alții, dar numai jucătorii care vor avea
prestații extraordinare spre finalul sezonului vor avea o șansă”, a
declarat selecționerul vicecampion european din 2008.
Grupul celor 30 de jucători va efectua teste fizice săptămâna
viitoare, la Stuttgart, și va participa la turnarea unor spoturi
publicitare pentru mai mulți parteneri comerciali ai echipei
naționale.
Germania va întâlni Ghana, Australia și Serbia, în grupa D a
turneului final de la CM 2010.
Lista celor 30 de jucători selecționați pentru testele
fizice este următoarea:
Portari: Rene Adler (Bayer Leverkusen, 8
selecții), Manuel Neuer (FC Schalke 04 Gelsenkirchen, 2), Tim Wiese
(SV Werder Bremen, 2);
Fundași: Dennis Aogo (Hamburger SV), Andreas Beck
(TSG 1899 Hoffenheim, 6), Jerome Boateng (Hamburger SV, 2), Arne
Friedrich (Hertha BSC Berlin, 69), Robert Huth (Stoke City/Anglia,
19), Philipp Lahm (Bayern München, 63), Per Mertesacker (SV Werder
Bremen, 59), Marcel Schäfer (VfL Wolfsburg, 7), Serdar Tasci (VfB
Stuttgart, 9), Christian Träsch (VfB Stuttgart, 1);
Mijlocași: Christian Gentner (VfL Wolfsburg, 4),
Thomas Hitzlsperger (VfB Stuttgart, 6), Aaron Hunt (SV Werder
Bremen, 1), Marcell Jansen (Hamburger SV, 2), Sami Khedira (VfB
Stuttgart, 1), Toni Kroos (Bayer Leverkusen), Marko Marin (SV
Werder Bremen, 7), Thomas Müller (Bayern München), Mesut Özil (SV
Werder Bremen, 7), Simon Rolfes (Bayer Leverkusen, 21), Bastian
Schweinsteiger (Bayern München, 72), Piotr Trochowski (Hamburger
SV, 28);
Atacanți: Cacau (VfB Stuttgart, 4), Mario Gomez
(Bayern München, 31), Patrick Helmes (Bayer Leverkusen, 12), Stefan
Kiessling (Bayer Leverkusen, 3), Miroslav Klose (Bayern München,
93).