VIDEO 3D** Defoe califică Anglia în optimi!
This browser does not support the video element.
Anglia a terminat pe locul 2 în Grupa C și s-a calificat în
optimile Cupei Mondiale după ce a învins-o ieri pe Slovenia, scor
1-0, pe stadionul „Nelson Mandela Bay” din Port Elizabeth. Jermain
Defoe a marcat unicul gol al meciului în minutul 23.
Criticat de presă și chiar de propriii jucători, Fabio Capello a
demonstrat ieri de ce este unul dintre cei mai mari antrenori din
istoria jocului: l-a titularizat pe Defoe în locul lui Heskey, și
atacantul lui
Tottenham a salvat Anglia de la rușinea de a părăsi competiția
din faza grupelor.
„Ajungem în finală!”
„Nu sunt nebun, chiar cred că putem să ajungem în finală. Știu
că jocul echipei nu o recomandă, însă eu știu ce pot acești
jucători”, a spus Fabio Capello înaintea partidei cu Slovenia. După
două remize dezamăgitoare, Anglia a redevenit echipa cu pretenții
la Cupa Mondială. Chiar dacă le-a luat zece minute să intre în
ritmul jocului, elevii lui Capello au jucat într-un singur sens:
spre poarta adversă. Rooney, Gerrard și Lampard au ratat rând pe
rând, însă Defoe, care nu a prea atins mingea în prima parte a
meciului, a fost omul potrivit la locul potrivit. O centrare
perfectă a lui Milner l-a găsit pe jucătorul lui Tottenham unde-i
stă bine unui atacant – în fața porții -, de unde a deschis scorul.
În minutul 23, golul lui Defoe a calificat-o pe Anglia în
optimi.
„Unde-i
Rooney?”
În timp ce „leii” atacau chiar și cu fundașii Ashley Cole și
Glen Johnson, suporterii englezi din tribunele stadionului „Nelson
Mandela Bay” cântau în cor „Unde-i Rooney?”. A venit și momentul
atacantului lui Manchester United: în minutul 61 a trimis mingea în
bară. Disperarea lui Rooney de a marca a fost simțită de Capello,
care l-a scos de pe teren spre final și a întărit mijlocul cu Joe
Cole. Anglia a suferit spre sfârșitul partidei, când slovenii au
început să atace în valuri, însă veteranul de 39 de ani din poartă,
David James, s-a împrietenit cu balonul Jabulani, pe care l-a
reținut de fiecare dată fără probleme.
Golul
Statelor Unite, coșmarul Sloveniei
Surpriză însă după final pentru Slovenia, care se credea și ea
calificată, alături de Anglia: Statele Unite marcaseră în
prelungirile meciului cu Algeria golul de optimi. „La final, când
am aflat că americanii au marcat, a fost foarte greu, nu se poate
spune în cuvinte. Nu sunt dezamăgit, sunt foarte mândru”, a spus
selecționerul sloven Matjaz Kek.
Clasament
final: 1. SUA – 5 puncte (golaveraj 4-3),
2. Anglia – 5 puncte (golaveraj 2-1), 3. Slovenia –
4 puncte, 4. Algeria – 1 punct.
Echipele de
start:
Slovenia: Handanovic – Jokic, Cesar, Suler,
Brecko – Kirm, Radosavljevic, Koren, Birsa – Novakovic,
Ljubijankic
Rezerve: Dzinic, Ilic, J. Handanovic, Dedic, Krhin, Seliga,
Filekovic, Komac, Stevanovic, Mavric, Matavz, Pecnik
Antrenor: Matjaz Kek
Anglia: James – Johnson, Upson, Terry, Ashley Cole
– Gerrard, Lampard, Barry, Milner – Defoe, Rooney
Rezerve: Dawson, Lennon, Crouch, J.Cole, Green, Warnock,
Wright-Phillips, Heskey, Carrick, Hart, Carragher, King
Antrenor: Fabio Capello