VIDEO 3D! Kam-Greu Fu!** Brazilia – Coreea de Nord 2-1! Vezi bijuteria lui Maicon

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 15 poze

Toată lumea așteaptă Brazilia! Și startul ei. Un meci ce pare
atât de disproporționat. Vorbim de fotbal, de cultură, de
obiceiuri, de tot. Coreea de Nord cu Brazilia la un Mondial în
Africa, pe un frig de nedescris!
Stadionul Ellis Park poartă încă urmele traseelor descrise de Messi
și Higuain. Urmează Kaka, Robinho, Luis Fabiano… Rar s-a
întâmplat, dacă s-a întâmplat vreodată, ca o arenă să găzduiască la
interval de două zile ce e mai bun în fotbalul sud-american și, de
ce nu?, mondial.

Mici, roșii, disciplinați. Fac ce știu mai bine. Robotesc.
Aleargă aproape la fel de mult ca mingea și se agață exasperant de
adversar. Pentru ei fiecare fază e un meci și fiecare intervenție
reușită, o mică victorie. Se dublează, se aruncă, se sacrifică.
Îmbrățișări și felicitări după fiecare minge respinsă. Asta oferă
Coreea de Nord.

Plăcuțele
nord-coreenilor

Brazilia știe că are de trecut o defensivă agasantă de cinci
fundași pe o linie și patru mijlocași pe cealaltă. Asiaticii se
mișcă exact ca la plăcuțele la care sunt campioni mondiali. Fiecare
pe pătrățica lui. Au deprins și noțiuni de tactică. Și le
aplică.
Când a făcut lotul, Dunga și-a ales jucători de echipă.
Individualitățile Ronaldo și Ronaldinho se uită la neputința
selecao. 10 minute fără gol cu anonima Coree. Nici nu știu
brazilienii că sunt două…20 de minute. 30 de minute. O repriză.
Fără gol, fără ocazii, fără sclipiri. Doar Robinho a arătat câte
ceva, restul parcă sunt anesteziați. Cu Dinamo cât o fi fost la
pauză? Astă-iarnă, coreenii ăștia care chinuiesc acum Brazilia au
luat-o cu 2-1 în Antalya de la „câini”. Sunt deplasat, nu? Dar
brazilienii care nu se apropie de poarta lui Ry Myong Guk cum
sunt?

Unghiul
imposibil

Se apropie ora la care trebuie să trimit textul în redacție și
mi se pare imposibil să fac asta la scorul de 0-0. Imposibil ca și
unghiul din care Maicon înscrie în minutul 55, când mă pregăteam să
dau send. Părea la fel de imposibil ca Brazilia să se împiedice
de-un „ciot”, dar aseară n-a fost loc decât de un lucru imposibil
devenit realitate, iar acela a venit din piciorul drept al lui
Maicon! Golul lui Elano, din minutul 72, a venit firesc, însă
reușita lui Ji (88) a părut din nou ireală.

Cu ce scor se va termina
urmatoarea partidă de la CM?
Pariază acum și poți căștiga un TV
LED Philips

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL
MINUT CU MINUT

Publicat: 15 06. 2010, 23:51
Actualizat: 16 06. 2010, 09:51