VIDEO 3D** Maradona, cum TE VEZi cu nemții?
This browser does not support the video element.
Argentina s-a calificat în sferturi după ce a deschis scorul cu
un gol controversat.
La fel ca și în meciul Angliei cu Germania, unul dintre arbitrii de
margine a contribuit la stabilirea echipei care merge în sferturi.
De data asta Argentina a fost avantajată în dauna
Mexicului.
Furat de meci, omul responsabil cu circuitul video în stadionul
„Soccer City” a uitat să „cenzureze” reluarea golului marcat de
Tevez în minutul 26. Mexicanii au revăzut faza pe tabelă și s-au
repezit pe bună dreptate spre asistent. Au fost momente de derută,
cu un stadion așteptându-l pe Rosetti să își reconfirme golul sau
să scrie istorie. A ales prima variantă spre bucuria lui Maradona,
pentru care cuvântul fair-play nu există nici ca antrenor. Putea să
fie decent în manifestări după o astfel de fază. Dar probabil că nu
mai e mult până când și în fotbal „proba-video” va fi mai puternică
decât erorile acestea incredibile.
Mexicanii nu acuză atât șocul faptului că au primit gol, cât felul
în care l-au primit și se prăbușesc. Osorio comite o greșeală
incredibilă, îi oferă mingea lui Higuain și vârful Realului nu
poate rata. E 2-0 și Argentina se gândește la revanșa cu Germania.
Totul a continuat într-o tensiune de nedescris, cu jucătorii
îmbrâncindu-se pe teren, dar și în afara lui. În drumul spre
vestiare, la pauză, Heinze s-a certat cu un om din stafful
Mexicului și s-a format un meleu ce ar fi putut degenera. Culmea,
i-a despărțit Maradona. Cel care face ce face și e din ce în ce mai
mult centru atenției la Mondial. Din fericire, în primul rând
fotbalistic.
La reluare, Tevez face 3-0 cu o „rachetă” plasată perfect de la 25
de metri. Ce mai contează faptul că mexicanii începuseră meciul cu
două situații mari în primele 15 minute, una dintre ele când
Salcido a prins șutul Mondialului de la 35 de metri, dar bara a
salvat Argentina. Era prea târziu și când Mexicul s-a trezit și a
marcat prin Hernandez (’71). Pare Mondialul Argentinei.
Iata echipele de start:
Argentina: Romero –
Heinze, Burdisso, Demichelis,
Otamendi – Di Maria, Mascherano, M. Rodriguez – Higuain,
Messi, Tevez
Mexic: O. Perez –
Osorio, F. Rodriguez, R. Marquez,
Salcido – E, Juarez,
Torrado, A. Guardado – Dos Santos, J. Hernadez, A.
Bautista