Olanda și Spania sunt, cu siguranță, cele mai bune echipe din lume care nu au cucerit niciodată Cupa Mondială. Una dintre ele va sparge gheața duminică seară, într-una dintre cele mai inedite confruntări din finalele CM.
Pentru Xavi și Puyol, cei mai buni jucători ai partidei din semifinale, contra Germaniei, disputa va avea o însemnătate aparte, dincolo de importanța cuceririi trofeului: cei doi au debutat la națională într-un meci contra batavilor. Se întâmpla în noiembrie 2000, într-un meci amical disputat la Sevilla.
„Portocala mecanică” s-a impus atunci cu 2-1, deși ibericii deschiseseră scorul prin Hierro. „Pistolarul” Hasselbaink și Franck de Boer (acum în staff-ul Van Marwijk) au întors rezultatul și le-au stricat sărbătoarea celor doi jucători ai Barcelonei.
Altfel, este de menționat faptul că Olanda și Spania nu s-au mai întâlnit niciodată într-un meci al unei Cupe Mondiale sau al unui Campionat European (în cele nouă întâlniri de până acum, victoriile au fost împărțite, câte patru, singurul egal fiind consemnat în 1987).
Vezi aici imagini de la Spania – Olanda 1-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER