A mai rămas puțin până la startul CM 2010 și toată lumea se întreabă ce jucător va străluci cu adevărat în Africa de Sud. Messi și Cristiano Ronaldo sunt considerați cei mai buni jucători ai momentului, însă fotbaliști precum Xavi, Ribery, Luis Fabiano sunt în egală măsură oameni ce pot contribui decisiv la succesul formațiilor pe care le reprezintă. Toți pot lua exemplu de la jucători de legendă ce și-au împins echipele spre culmile succesului la turneele finale. De la cele 13 goluri înscrise de Just Fontaine în 1958 până la „grăsuțul” Ronaldo care, cu o singură excepție, a înscris în toate meciurile de la CM 2002.
Iată cinci din cele mai bune „performanțe individuale” din istoria Cupei Mondiale:
Ronaldo – Coreea – Japonia 2002
Prezența supertarului brazilian la turneul final din 2002 a fost pusă sub semnul întrebării după cele două accidentări la genunchi suferite de acesta. Ronaldo a jucat însă la cel mai înalt nivel și a înscris opt goluri, inclusiv o dublă memorabilă în finala cu Germania, câștigată de Brazilia cu 2-0.
Maradona – Mexic 1986
Diego a înscris cinci goluri la turneul final, cele mai faimoase fiind cele marcate Angliei – „Golul secolului” și „Mâna lui Dumnezeu”. Mai mult, Maradona a pasat decisiv la alte cinci goluri marcate de colegii săi, fiind omul numărul unu al turneului în care Argentina a câștigat al doilea titlu mondial din istorie.
Just Fontaine – Suedia 1958
Francezul a prins un singur turneu final în carieră, dar performanța sa e cu adevărat uluitoare. A înscris de 13 ori în Suedia și e în continuare pe locul trei în clasamentul marcatorilor all-time la un Mondial. A reușit patru goluri în finala mică, câștigată de francezi în fața Germaniei, scor 6-3, iar Pele e singurul fotbalist de la acel turneu final care care s-a ridicat la nivelul său.
Bruno Conti – Spania 1982
Italia a câștigat finala CM 1982, iar Conti a fost omul-cheie, în ciuda faptului că a marcat un singur gol. După înfrângerea în fața actualei campioane mondiale, brazilianii au rămas impresionațide fostul jucător al Romei. „Astăzi am întâlnit zece italieni și unul ‘de-al nostru'”, a spus Zico. În finală, Conti a dat două pase decisive, iar cursa făcută la golul trei, înscris de Altobelli a rămas în istoria Campionatelor Mondiale.
Pele – Suedia 1958
La doar 17 ani, Pele a uimit lumea cu naturalețea sa în fața porții. A înscris 6 goluri și a reușit un hat-trick senzațional în semifinala cu Franța. A fost momentul în care s-a „născut” cel considerat de mulți cel mai bun jucător din istorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER