VIDEO TOP 5 „naționale perfecte” în istoria CM! Cine va străluci în 2010?
32 de echipe se vor lupta în Africa de Sud pentru a-și adjudeca
titlul suprem în fotbal, însă doar una dintre acestea se va bucura
la finalul Mondialului. Pe lângă coloșii sud-americani, Argentina
și Brazilia, și-au mai depus candidatura pentru cel mai important
trofeu, Italia, campioana mondială en-titre, Spania, campioană
europeană en-titre, sau puternicele trupe ale Angliei, Franței sau
Germaniei.
Dar până vom afla cine va pleca din Africa de Sud cu „Zeița de
Aur”, să reamintim de „echipele perfecte” ale unora dintre
precedentele ediție ale Campionatului Mondial.
Pe lista celor de The People, naționala Braziliei se regăsește de
două ori, cu două generații de excepție, dar și reprezentativele
Italiei, Olandei sau Germaniei de Vest.
1. Brazilia
1970
Este considerată la unison atât de specialiști cât și de suporteri
drept cea mai bună echipă națională din istorie. La Mondialul
mexican reprezentativa lui Pele, Jairzinho și Carlos Alberto a
reușit performanța de câștiga toate cele șase meciuri în drumul
spre finală, iar în ultimul act, elevii lui Zagalo au zdrobit
Italia cu 4-1. Primul „unsprezece” trimis în teren de Mario Zagalo
a fost următorul: Felix – Brito, Wilson
Piazza, Carlos Alberto, Clodoaldo, Jairzinho, Gerson, Tostao, Pele,
Rivelino, Everaldo.
Și iubitorii fotbalului din România își aduc aminte cu plăcere de
Brazilia ’70, Dembrovschi, Dumitrache, Nunweiller, Dinu, Lucescu
sau regretatul Sandu Neagu dând piept cu sud-americanii pe Jalisco,
la Guadalajara. În grupa 3 a turneului mexican, brazilienii au
trecut de români cu 3-2.
2. Germania de Vest
1974
Locul secund este ocupat de generația lui Beckenbauer. Nemții au
defilat spre finala disputată pe Olympiastadion, acolo unde au dat
piept cu o altă reprezentativă de excepție: Olanda lui Neeskeens și
Cruyff. „Portocola mecanică” a reușit să deschidă rapid scorul,
prin Neeskeens, în minutul 2, dar la fel de rapid au întors și
germanii soarta finalei. Pănă la pauză era deja 2-1, scor cu care
s-a și încheiat partida, după golurile lui Breitner și Gerd Muller.
Antrenorul Helmut Schoen arunca în luptă următorii jucători:
Sepp
Maier – Vogts, Breitner, Schwarzenbeck, Franz Beckenbauer,
Grabowski, Overath, Gerd Muller, Uli Hoeness, Bonhof,
Hoelzenbein.
3. Italia
1982
Deși aveau fotbaliști de clasă mondială în lot, italienii au
terminat abia pe locul doi grupa de la turneul final din Spania, în
spatele polonezilor. „Squadra Azzura” și-a demonstat însă valoarea
în faza următoare a competiției când a eliminat Argentina și
Brazilia. Până să dea piept cu Germania de Vest în marea finala,
peninsularii au fost nevoiți să se mai dueleze încă o dată cu
polonezii. În ultimul meci, disputat pe Santiago Bernabeu, Italia a
trecut fără emoții de nemți, scor 3-1, golul germanilor fiind
marcat cu doar șapte minute înainte de final. „Unsprezecele”
finalei a fost următorul: Dino Zoff – Bergomi,
Cabrini, Collovati, Gentile, Scirea, Oriali, Tardelli, Conti,
Graziani, Paolo Rossi.
4. Brazilia
1994
O nouă generație remarcabilă a Braziliei, o nouă Cupă Mondială
trecută în palmares. A patra. La fel ca și în 1970, sud-americanii
se întâlnesc tot cu italienii în ultimul act. De această dată
victoria nu este adjudecată la fel de ușor ca în Mexic, fiind
nevoie de lovituri de departajare pentru a se cunoaște
învingătoarea turneului american. Ratarea lui Roberto Baggio a
trimis trofeul în brațele lui Dunga&Co. Carlos Alberto Parreira
era la acea dată selecționer, acesta trimițând în teren următorii
jucători: Taffarel – Jorginho,
Mauro Silva, Branco, Bebeto, Dunga, Zinho, Romario, Aldair, Marcio
Santos, Mazinho.
5. Olanda
1974
Chiar dacă a pierdut finala în disputa cu Germania de Vest,
„Portocala mecanică” este considerată drept o echipă de excepție și
o formație care și-a pus serios amprenta pe istoria Campionatului
Mondial. Tactica, tehnica și jocul de pase impresionant al
băieților lui Rinus Michels permit olandezilor să prindă ultimul
loc în topul „naționalelor perfecte”. Jongbloed
– Arie Haan, van Hannegem, Jansen, Ruud Krol, Neeskeens, Johan
Cruyff, Rensenbrink, Rep, Rijsbergen, Suurbier, au
fost cei 11 jucători trimiși în teren.
sursa foto: v-brazil.com