„Vreau să continuu cu Anglia! Trebuie să redevenim performanți”

Mijlocașul englez Franck Lampard, în vârstă de 32 de ani, a
declarat că intenționează să își continue cariera la echipa
națională, în ciuda vârstei și a eliminării formației sale în
optimile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud.

„Vreau să continuu cu Anglia. Probabil, eventuala mea
retragere de la echipa națională este un subiect, dar nu și pentru
mine. Trebuie să redevenim performanți”,
a spus
Lampard.

Înainte de CM 2010, căpitanul reprezentativei Angliei, Steven
Gerrard, 30 de ani, dădea de înțeles că turneul final din Africa de
Sud ar putea fi ultimul pentru el.

Din echipa națională a Angliei s-ar mai putea retrage David
Beckham (35 de ani), Michael Owen (30 de ani) și Rio Ferdinand (31
de ani).

Reprezentativa Angliei a fost eliminată, duminică, de la Cupa
Mondială, de selecționata Germaniei, fiind învinsă cu scorul de 4-1
(2-1), în optimile de finală ale turneului din Africa de Sud.

Mediafax

Publicat: 28 06. 2010, 14:41
Actualizat: 28 06. 2010, 16:16