Vuvuzela invadează Europa
Fanii europeni aflați în Africa de Sud au de gând să folosească
zgomotoasele vuvuzele pe stadioane și în sezonul viitor.
Deși majoritatea jucătorilor o consideră enervantă, suporterii
s-au îndrăgostit de trompeta sud-africană. „Noi mergem pe
stadioane în Anglia de 20 de ani, dar nu am mai văzut o atmosferă
atât de frumoasă cum e în Africa de Sud. Sunt convins că englezii
vor iubi vuvuzelele și că folosirea lor va deveni obișnuință în
Premier League”, a spus un fan englez, care are de gând să
pornească o afacere cu vuvuzele, importându-le în Marea
Britanie.
Lanțul britanic de supermarketuri Sainsbury a pus în vânzare
vuvuzelele încă de săptămâna trecută și stocul s-a epuizat.
Trompetele nu sunt numai pe placul englezilor, ele fiind „la modă”
și în Italia, Franța sau Spania. Mai mult, iPhone a lansat o
aplicație care imită zgomotul vuvuzelei pentru ca fanii să nu-i
ducă lipsa în afara stadioanelor.