Rafael Nadal, câștigător al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, a declarat că ține legătura cu jucătorii antrenați de Vicente del Bosque și se gândește dacă poate ajunge în Africa de Sud pentru meciurile pe care le mai au de disputat Spania la Cupa Mondială.
„Sunt un fan nebun după fotbal și cu siguranță un suporter al echipei naționale. Țin legătura cu jucătorii. Doresc echipei toate cele bune. Aș vrea să fiu în Africa de Sud dar e foarte departe. Trebuie să fac un tratament pentru genunchi și apoi mă voi gândi dacă voi merge”, a spus Nadal.
Nadal a câștigat pentru prima dată turneul de la Wimbledon în 2008, chiar înainte ca Spania să câștige Campionatul European. El crede că și la Cupa Mondială Spania are șanse mari să cucerească trofeul.
„Să ajungi în semifinale este o performanță mare și noi avem o șansă mare”, a mai spus el.
Tenismanul spaniol a mărturisit că a avut emoții cu o seară înaintea finalei sale de la Wimbledon când a urmărit sfertul de finală de la Cupa Mondială dintre Spania și Paraguay, scor 1-0.
„Am urmărit sfertul de finală împotriva Paraguayului cu o noapte înainte de finala mea. Am fost puțini speriați dar am marcat în ultimele zece minunate. A fost fantastic„, a precizat Nadal.
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a câștigat, duminică, pentru a doua oară în carieră, turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe cehul Tomas Berdych, în trei seturi, scor 6-3, 7-5, 6-4. Nadal a obținut al optulea titlu de Grand Slam din carieră. Învingător la Paris în urmă cu o lună, Nadal a reușit a doua dublă Roland-Garros/Wimbledon, după cea din 2008.
Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre la fotbal, s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, acolo unde va întâlni naționala Germaniei, într-un meci care se va disputa, miercuri, la Durban. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER