ANALIZĂ‚ | Germania sau Argentina? Punctele slabe și punctele forte ale celor două finaliste ale Mondialului
Finala Mondialului din acest an, dintre Germania și Argentina (ora 22:00, TVR 1) este un duel echilibrat, ambele echipe arătând, de-a lungul turneului, puncte forte și puncte slabe. Pentru a descifra cheia jocului, ProSport a analizat fiecare potențial titular al celor două echipe, din punct de vedere al prestației pe care a avut-o la Mondial, oferind o perspectivă cât mai amplă asupra fiecărui jucător și al echipei în întregime.
GERMANIA
Manuel Neuer
Nominalizat, alături de Keylor Navas și Sergio Romero pentru titlul de „cel mai bun portar” al turneului final din Brazilia, Neuer a impresionat prin ieșirile sale din careu, dar și prin reflexele incredibile pe care le-a avut. Goalkeeperul german este tipul de portar-libero, care nu se teme să rezolve problemele create de linia avansată a apărătorilor germani. Are un procentaj al mingilor apărate la acest turneu final de 85,2%, al doilea cel mai mare, după Keylor Navas, goalkeeperul costarican care are un procentaj de 91,3%.
Philipp Lahm
În 2006, Lahm a jucat fundaș stânga la Cupa Mondială din Germania. Patru ani mai târziu, în Africa de Sud, jucătorul lui Bayern a fost fundaș dreapta. Pentru CM 2014, Lahm a trecut, inițial, la mijlocul terenului, însă accidentarea lui Shkodran Mustafi l-a obligat pe Low să îl retragă pe Lahm. Considerat de Pep Guardiola drept „cel mai inteligent jucător” cu care a lucrat, Lahm impresionează prin ușurința cu care controlează mingea și rapiditatea cu care oferă pase coechipierilor. Lahm este pe locul 3 în topul celor mai multe pase reușite la acest Mondial, cu 438.
Jerome Boateng
Fundașul lui Bayern i-a luat fața lui Per Mertesacker în lupta pentru postul de fundaș central dreapta al Germaniei, grație evoluțiilor sale sigure. Dovadă stă faptul că jucătorul de origine ghaneză a fost în „11”-le de start al lui Joachim Low în ultimele 11 meciuri desfășurate de Germania la Cupa Mondială. La acest turneu final, a suferit o accidentare la inghinali în meciul din grupe contra Ghanei (2-2), fiind înlocuit la pauză, dar și-a revenit și a putut continua fără probleme.
Mats Hummels
Eroul Germaniei din meciul cu Franța, fundașul Borussiei Dortmund a devenit primul jucător german din istorie care marchează două goluri cu capul la același turneu final. Însă Hummels nu a fost decisiv doar în ofensivă, ci și în plan defensiv, unde a blocat 5 șuturi și a reușit 38 de recuperări. Este încă incert pentru finală, fiind înlocuit la pauza semifinalei cu Brazilia, scor 7-1, dar „Bild” și „Kicker” susțin că Low nici nu se gândește să îl titularizeze pe Mertesacker. Performanțele sale excelente de la acest Mondial i-au adus o nominalizare la „Balonul de Aur” al turneului.
Benedikt Howedes
Fundașul lui Schalke a fost marea inovație a lui Joachim Low la acest turneu final. Teoretic, Howedes este un fundaș central cu experiență limitată în banda stângă a terenului, însă Low a riscat cu patru fundași centrali pe linia de fund, iar experimentul i-a ieșit, cel puțin până în finală. Howedes a fost, de altfel, unul dintre cei mai buni fundași de la Mondialul din Brazilia, compensând lipsa de viteză necesară unui fundaș de bandă cu un plasament excelent. Este jucătorul german cu cele mai multe deposedări prin alunecare, 15, din meciurile disputate în Brazilia.
Sami Khedira
Revenit după o accidentare serioasă – ruptură de ligamente – Khedira nu a fost sigur de titularizare în echipa lui Joachim Low. Doar că mijlocașul de origine algeriană este unul dintre jucătorii preferați ai selecționerului Germaniei, iar insistența lui Low a dat rezultate în semifinala cu Brazilia, câștigată cu 7-1. A fost un meci în care Khedira a îndeplinit perfect rolul mijlocașului modern: a acoperit excelent în defensivă atunci când a fost nevoie și a fost eficient în atac, reușind un gol și o pasă de gol, pentru prima dată într-un meci oficial la națională.
Bastian Schweinsteiger
Mijlocașul lui Bayern nu a început Mondialul ca titular, din cauza unei probleme la genunchi pe care Schweinsteiger a căpătat-o în stagiul de pregătire din Tirolul de Sud, care a precedat deplasarea în Brazilia. În primele două meciuri, Schweini nu a fost forțat de Low, însă de la victoria cu Statele Unite, 1-0, din ultima etapă a grupelor, mijlocașul german a fost o parte integrantă a echipei germane. Are 19 meciuri la Mondial, fiind pe locul 4 în topul celor mai selecționați jucători nemți la un turneu final.
Thomas Muller
La 24 de ani, Muller are deja 10 goluri marcate la Campionatul Mondial, cu doar șase mai puține decât recordul all-time, deținut de coechipierul Miroslav Klose. Muller a marcat cinci goluri la Mondialul din Brazilia, iar cu încă o reușită l-ar egala pe James Rodriguez în topul celor mai buni marcatori. Eficient și polivalent – a jucat vârf fals, mijlocaș dreapta, dar și mijlocaș stânga – Muller surprinde prin poziționarea excelentă, dar și prin modul deloc spectaculos în care marchează. Este, de fapt, o mașină de marcat goluri, lucru dovedit și de faptul că a devenit al treilea jucător din istorie care marchează cel puțin cinci goluri la două Mondiale diferite, după Teofilo Cubillas și Klose.
Toni Kroos
Cel mai subestimat jucător din naționala Germaniei a făcut un Mondial senzațional, iar decizia conducerii lui Bayern Munchen de a nu-l păstra în lot pare și mai ciudată. Chiar dacă germanul de 24 de ani nu a avut cifre excelente, la fel ca la Bayern, decizia lui Low de a-l titulariza în spatele vârfului a fost una excelentă, mai ales în semifinala cu Brazilia, când a fost responsabil pentru două goluri și un assist. „E un jucător minunat, face aproape totul perfect: are o precizie și o viziune aproape incredibile”, l-a descris Johan Cruyff.
Mesut Ozil
E cel mai talentat, dar și cel mai criticat jucător al Germaniei de la acest Mondial. „Am talentul în sânge din partea turcă și eficiența din partea germană”, s-a autocaracterizat Ozil, însă evoluțiile sale au fost desființate de presa germană, care l-a rugat pe Low să îl titularizeze pe Schurrle în locul său. Deși nu are deloc un joc estetic, iar de multe ori pare că se plimbă pe teren, Ozil poate inventa oricând o ocazie. A reușit deja să creeze 15 faze periculoase pentru coechipierii săi.
Miroslav Klose
A doborât recordul de goluri marcate la Cupa Mondială în semifinala cu Brazilia și este unul dintre ultimii atacanți „tradiționali” care își găsesc loc în echipele la care joacă. Golgheterul all-time al Germaniei, cu 71 de goluri în 136 de meciuri, Klose este și talismanul Germaniei: „Die Mannschaft” nu a pierdut niciun meci în istorie când vârful de 36 de ani a marcat. Va juca al 24-lea meci la Mondial în carieră, rămânând cu doar un singur meci mai puțin decât Paolo Maldini, jucătorul cu cele mai multe apariții la un turneu final.
ARGENTINA
Sergio Romero
Rezervă la Monaco în fața lui Danijel Subasic în acest sezon, Romero a avut o prestație sigură la acest Mondial. A primit gol în doar două meciuri (2-1 cu Bosnia și 3-2 cu Nigeria) din cele șase în care a fost titularizat de Alejandro Sabella și, mai ales, a fost decisiv în semifinala cu Olanda, când a apărat două penalty-uri batave, executate de Vlaar și Sneijder. De altfel, Romero e primul portar argentinian din istorie care nu a primit gol în cel puțin patru partide la un Mondial.
Pablo Zabaleta
Fundașul dreapta al lui Manchester City a ratat Mondialul din 2010, dar a fost o parte integrantă a angrenajului lui Alejandro Sabella. Cu 25 de mingi recuperate, 600 de minute jucate și un procentaj al paselor reușite de 79,2%, Zabaleta este principala opțiune în banda dreaptă a Argentinei, iar experiența sa asigură că fundașul lui City nu lasă descoperit flancul, având viteza necesară să revină repede atunci când urcă.
Martin Demichelis
Considerat un risc serios pentru orice defensivă, Demichelis a avut prestații excelente contra Belgiei (1-0), în sferturi, și contra Olandei (4-2, d.l.d.) în semifinale, deși nu jucase niciun minut în faza grupelor. Evoluțiile sigure l-au propulsat în „11”-le de start al lui Sabella în dauna lui Federico Fernandez, iar cele 8 intercepții reușite în semifinala cu Olanda au asigurat locul fundașului lui Manchester City în defensiva argentiniană.
Ezequiel Garay
Benfica l-a vândut în timpul Campionatului Mondial cu doar șase milioane de euro la Zenit Sankt Petersburg, o sumă care ar fi fost, cu siguranță, mai mare dacă lusitanii ar fi așteptat încă o lună. Surprinzător, la doar 1,86m, Garay are un joc de cap mult peste medie, fiind argentinianul cu cele mai multe mingi respinse cu capul la Mondial, 36. Totodată, fundașul central de 27 de ani are și 19 dueluri aeriane câștigate, cu 9 mai multe decât orice alt jucător din naționala lui Sabella. Va fi extrem de important la fazele fixe, acolo unde nemții sunt extrem de periculoși.
Marcos Rojo
Tenace, rapid și cu un temperament debordant pe teren, Marcos Rojo a fost surpriza plăcută a Argentinei de la acest Mondial. Fundașul stânga al lui Sporting Lisabona îl cunoscuse pe Alejandro Sabella încă dinainte să împlinească 20 de ani, când actualul selecționer l-a antrenat pe Rojo la Estudiantes și i-a descoperit calitățile. Stilul ușor deordonat și ofensiv al lui Rojo poate transforma Argentina într-o echipă vulnerabilă pe contraatac.
Lucas Biglia
La fel ca Demichelis, Biglia nu a fost titular în primele patru meciuri, însă jocul slab cu Elveția, când Argentina s-a calificat doar după golul marcat de Angel di Maria în minutul 118, l-a făcut pe Sabella să îl schimbe pe Fernando Gago cu jucătorul lui Lazio. Eficiența sa la mijlocul terenului – are un procentaj de 85,9% al paselor reușite – îl transformă pe Biglia într-un jucător pe care Sabella se poate baza atunci când Argentina este obligată să construiască.
Javier Mascherano
Porecla sa, „El Jefecito”, spune totul. Este jucătorul cel mai important al naționalei Argentinei, poate mai important și decât Leo Messi. A distribuit 509 pase până în finala contra Germaniei, cele mai multe de la acest turneu final. Însă adevărata față a importanței pe care o are mijlocașul Barcelonei pentru naționala argentiniană s-a văzut în finalul meciului cu Olanda, când a alergat cot la cot cu Robben pentru a-l bloca pe olandez, deși jucătorul lui Bayern e unul dintre cei mai rapizi de la Mondial. „Este, foarte probabil, ultimul meu Mondial”, explică Mascherano (30 de ani) dorința și ardoarea cu care a abordat fiecare meci.
Enzo Perez
Jurnaliștii din Portugalia îl considerau pe Enzo Perez drept una dintre potențialele surprize ale Mondialului, deși jucătorul argentinian are 28 de ani. După un event câștigat cu Benfica, Perez a fost numit „cel mai bun jucător al anului” în Portugalia, și, pe bună dreptate! A reușit să se impună în naționala „albicelestă” după accidentarea lui Angel Di Maria și, potrivit cotidianului „Ole”, va fi titular. Tehnic, rapid și cu o inteligență în joc mare, Perez poate face excelent și faza defensivă.
Lionel Messi
Ce mai poate fi de spus despre Messi? „Decarul” Barcelonei, atât de criticat în Argentina pentru că nu a reușit să performeze la vreun Mondial, nu a impresionat nici la turneul final din Brazilia, acolo unde a avut meciuri bune doar în faza grupelor, dar a „dispărut” odată cu fazele eliminatorii. Deși a avut patru trofee de „om al meciului” în primele patru partide, Messi a dispărut în jocul cu Olanda. Să fie, oare, anihilat și de nemți?
Gonzalo Higuain
Decisiv în victoria cu Belgia, în care a marcat unicul gol al partidei, Higuain nu a părut deloc în formă la acest Mondial. Deși a jucat cu două meciuri în plus față de turneul din 2010, argentinianul are cu trei goluri mai puțin decât la acea competiției, în care a înscris de patru ori. „Pipita” rămâne, însă, un atacant care poate să înscrie la orice fază, dovadă și ratarea pe care a avut-o în meciul cu Olanda, când a șutat în plasa laterală din 6 metri.
Ezequiel Lavezzi
Accidentarea lui Sergio Aguero l-a propulsat pe atacantul lui PSG în „11”-le de start al echipei argentiniene. Starul argentinian a fost la un pas să se lase de fotbal la 16 ani, renunțând pentru a deveni electrician, însă Rosario l-a convins să rămână la echipă, iar ascensiunea sa a fost incredibilă. Nu a reușit un Mondial spectaculos, însă a fost unul dintre jucătorii cu evoluții constant bune.