Germania a reușit să câștige al patrulea titlu mondial după finala cu Argentina de la Campionatul Mondial din Brazilia. Nemții s-au impus la limită, scor 1-0, Mario Goetze fiind autorul golului în minutul 113.
Goetze a fost introdus în minutul 88 în locul lui Klose, golgheterul all-time al Campionatului Mondial, iar prestația sa din finală a fost decisivă. Mijlocașul lui Bayern Munchen a fost montat exemplar de selecționerul Low chiar înainte de a-l trimite în teren.
„OK, intră pe teren și arată lumii că ești mai bun decât Messi și că poți decide soarta acestui Campionat Mondial”, au fost cuvintele adresate de Low lui Goetze cu doar câteva secunde înainte ca germanul să intre pe teren.
Goetze a marcat golul care a decis soarta Campionatului Mondial, dar la final a avut decența să-și felicite adversarii. Jucătorul în vârstă de 22 de ani a postat o poză pe contul său de Instagram, alături de Messi, fotografie însoțită de un singur cuvânt: „Geniu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER