Reprezentativa Australiei a sosit, miercuri seară, la Curitiba, iar apoi a plecat spre Vitoria, fiind prima echipă care a ajuns în Brazilia pentru Cupa Mondială ce începe la 12 iunie, informează AFP.
Australienii au sosit la Curitiba la ora locală 18.00 (21h00 GMT), de unde au plecat spre Vitoria, unde se află cantonamentul lor.
Numeroși reprezentanți ai forțelor de ordine se aflau în jurul aeroportului din Curitiba de teama unor eventuale manifestații, care însă nu au avut loc.
Aproximativ o sută de persoane au salutat sosirea jucătorilor australieni.
„Suntem outsideri. Va fi o bună ocazie să producem surpriza, iar faptul că ne aflăm în țara fotbalului reprezintă o motivație suplimentară”, a spus mijlocașul Tommy Oar.
Australienii vor disputa al treilea Mondial consecutiv și vor intra în competiție la 13 iunie, în compania echipei statului Chile.
Următoarele echipe care vor sosi în Brazilia vor fi Croația și Iran la 3 iunie. Ultimele vor fi Coreea de Sud, Ghana și Portugalia, în 11 iunie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER