Nigeria a fost învinsă miercuri de Argentina, cu 3-2, dar a reușit să se califice în optimile de finală ale Cupei Mondiale de pe poziția a doua în grupa F. În faza eliminatorie, africanii vor întâlni Franța, luni, 30 iunie, de la ora 19:00, pe arena din Brasilia.
Echipa antrenată de Stephen Keshi a suferit o pierdere importantă în ultimul meci din grupă, contra Argentinei. La scorul de 3-2 în favoarea sudamericanilor, Onazi a trimis un șut extrem de puternic spre poarta lui Romero, dar mingea l-a lovit în mână pe coechipierul său, Michel Babatunde. Din păcate pentru mijlocașul în vârstă de 21 de ani, balonul a fost șutat atât de tare încât i-a rupt acestuia mâna. Babatunde a părăsit imediat terenul și nu va mai juca la acest Mondial.
141 de minute a evoluat Michel Babatunde, jucător la Volyn Luțk, la acest Mondial, 75 contra Bosniei și 66 împotriva Argentinei
VEZI AICI ACCIDENTAREA LUI BABATUNDE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER