Descoperirea unui bosniac pune FIFA pe jar. Imaginea care poate declanșa cel mai mare scandal de la Campionatul Mondial
Bosnia a părăsit Campionatul Mondial încă din faza grupelor, după ce a înregistrat a doua înfrângere consecutivă, 0-1 cu Nigeria. Naționala antrenată de Safet Susic ar fi putut remiza în fața africanilor, dacă brigada de arbitri nu i-ar fi anulat lui Dzeko un gol pe motiv de ofsaid, deși reluările TV au arătat că atacantul lui Manchester City se afla în poziție regulamentară.
Europenii au dat vina pe „fluierași” pentru eliminarea prematură din competiție și au acuzat explicit maniera acestora. Mai mult, fundașul Emir Spahic a descoperit o imagine pe care o consideră cel puțin compromițătoare. Fotbalistul lui Bayer Leverkusen a postat pe Twitter o poză în care apar portarul nigerian Enyeama și centralul neo-zeelandez Peter O’Leary, care se îmbrățișează și își zâmbesc amical. Spahic a scris alături în limba engleză „What?”, întrebându-se ce ar putea să însemne ipostaza în care au fost surprinși cei doi.
Imaginea care l-a intrigat pe Spahic
Faza din care Dzeko a marcat, gol anulat pe motiv de ofsaid. Stop-cadrul de mai sus arată că tușierul s-a înșelat