GRAFIC | 1930-2014, traseul Argentinei și Olandei la Mondiale: răsfățații sorții și ghinioniștii de serviciu

ArgentinaOlanda, cea de-a doua semifinală a Mondialului, programată miercuri, de la ora 23:00, la Sao Paulo, pare meciul rudelor sărace prin prisma palmaresului celorlalte două semifinaliste care s-au întâlnit marți, BraziliaGermania 1-7. Timp de aproape patru decenii, cale de opt turnee finale, între 1934 și 1970, Argentina și Olanda practic n-au existat în fotbalul mondial. Sud-americanii au lipsit la patru ediții, au fost eliminați după primul tur în alte trei ediții și au reușit să treacă de grupe în 1966, când au pătruns în sferturile de finală. Olanda a fost și mai discretă. A lipsit cu desăvârșire șase ediții și a fost eliminată din primul tur în alte două (1934 și 1938).

Olanda: Cruyff, Van Basten, Robben, trei finale și mult ghinion. Argentina: Maradona, Messi și două titluri

Marele boom a venit, pentru ambele naționale, în ultimii 40 de ani. Începând din 1974, Argentina a câștigat două titluri și a disputat o finală de Mondiale, iar Olanda a jucat trei finale mari și una mică (pierdută în 1998). La acest punct, în mod sigur, olandezii sunt de departe cea mai ghinionistă națională din istorie. Deși au dispus, începând cu 1974, de generații absolut excepționale, au „reușit” să piardă toate ocaziile de a lua titlul. În 1974, Cruyff a deschis scorul cu Germania în minutul 1, dar Olanda a pierdut, în final, cu 1-2. În 1978, la scorul de 1-1 cu Argentina, Rob Rensenbrink a trimis balonul în bară în minutul 90, pentru ca apoi jocul să intre în cele două reprize de prelungiri, iar sud-americanii să bată cu 3-1. Același statornic ghinion a urmărit „Portocala mecanică” și în finala din 2010, pierdută cu 0-1 în fața Spaniei în prelungiri, după ce, în timpul regulamentar de joc, batavii rataseră ocazii incredibile.

Dacă la capitolul palmares Argentina-Olanda nu se poate compara cu Brazilia-Germania, în schimb comparația privind vedetele create de-a lungul timpului de școlile de fotbal din aceste țări lucrurile se echilibrează. Argentina i-a dat pe – spun mulți – cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor, Maradona, și (acum) pe Messi. Olanda îl are pe unicul Cruyff, dar și pe formidabilii Van Basten, Gullit, iar acum pe Robben, Van Persie și Sneijder.

Solida echipă olandeză și mesianicul Messi

Duelul de astă-seară are și unele caracteristici care-l fac special. După o perioadă de recul, Olanda și-a revenit și joacă acum pentru dreptul de a intra în a doua finală consecutivă. Pare o echipă solidă, în care jucătorii cu mare experiență și antrenorul celebru (Van Gaal) se îmbină cu puștii în plină ascensiune. Argentina nu-și revine de ani buni (declinul a început cu înfrângerea suferită în fața României la Mondialul din 1994), deși a dispus mereu de jucători excelenți. Numai că acum, spre deosebire de precedentele cinci ediții, în echipă este prezent un geniu ajuns la apogeu: Leo Messi. Urmașul lui Maradona a împlinit 27 de ani chiar în timpul turneului și și-a urmat până acum rolul mesianic într-o țară care respiră fotbal, trăgând după el Argentina spre semifinale. Echipa, deși înțesată de vedete, pare obosită, de aceea se așteaptă acum ca Messi să facă iar diferența în fața Olandei.

 

Parcursul Argentinei la Mondiale

1930  locul 2: 2-4 cu Uruguay în finală

1934  primul tur („optimi”): 2-3 cu Suedia

1938  n-a participat

1950  n-a participat

1954  n-a participat

1958  primul tur (grupe): 1-3 cu RF Germania, 3-1 cu Irlanda de Nord și 1-6 cu Cehoslovacia

1962  primul tur (grupe): 1-0 cu Bulgaria, 1-3 cu Anglia, 0-0 cu Ungaria

1966  „sferturi”: 0-1 cu Anglia

1970  n-a participat

1974  „sferturi” (locul 4 în faza a doua a grupelor): 0-4 cu Olanda, 1-2 cu Brazilia, 1-1 cu RD Germania

1978  locul 1: 3-1 după prelungiri cu Olanda în finală

1982  „sferturi” (a doua fază a grupelor): 1-2 cu Italia, 1-3 cu Brazilia

1986  locul 1: 3-2 cu RF Germania în finală

1990  locul 2: 0-1 cu Germania în finală

1994  „optimi”: 2-3 cu România

1998  „sferturi”: 1-2 cu Olanda

2002  primul tur (grupe): 1-0 cu Nigeria, 0-1 cu Anglia, 1-1 cu Suedia

2006  „sferturi”: 1-1, 2-4 după penalty-uri cu Germania

2010  „sferturi”: 0-4 cu Germania

 

Parcursul Olandei la Mondiale

1930  n-a participat

1934  primul tur („optimi”): 2-3 cu Elveția

1938  primul tur („optimi”): 0-3 cu Cehoslovacia

1950  n-a participat

1954  n-a participat

1958  n-a participat

1962  n-a participat

1966  n-a participat

1970  n-a participat

1974  locul 2: 1-2 cu RF Germania în finală

1978  locul 2: 1-3 după prelungiri cu Argentina în finală

1982  n-a participat

1986  n-a participat

1990  „optimi”: 1-2 cu Germania

1994  „sferturi”: 2-3 cu Brazilia

1998  locul 4: 1-2 cu Croația în finala mică

2002  n-a participat

2006  „optimi”: 0-1 cu Portugalia

2010  locul 2: 0-1 după prelungiri cu Spania

 

Publicat: 09 07. 2014, 16:41
Actualizat: 10 07. 2014, 02:16