(P) Doi copii români au fost pe gazon la Mondiale. „Tata mi-a mulțumit că l-am adus pe Maracana”. McDonald’s le-a oferit posibilitatea de a intra pe teren alături de Khedira și Boateng la meciul cu Franța

Tudor Marcu și Laurențiu Vlăsceanu sunt micuții fotbaliști ce au fost aleși pentru a reprezenta România la Campionatul Mondial 2014 din Brazilia. Cei doi au avut oportunitatea de a intra pe teren ținându-se de mână cu unii dintre cei mai buni jucători de fotbal din lume, înaintea sfertului de finală dintre Franța și Germania, ce a avut loc pe 4 iulie în Estadio do Maracana din Rio de Janeiro

  • 78.838 de spectatori poate găzdui Estadio do Maracana, arena pe care se va disputa finala actualei ediții a Mondialului
  • Cu o populație de aproximativ 6,3 milioane de locuitori, Rio de Janeiro este al doilea cel mai mare oraș din Brazilia

Din anul 1930, o dată la fiecare patru ani, sportul rege aduce oamenii împreună pentru a experimenta emoțiile celui mai important eveniment din lumea fotbalului: Campionatul Mondial. Cu ocazia turneului final găzduit de Brazilia în acest an, McDonald”s România le-a oferit copiilor pasionați de fotbal șansa de a păși pe gazonul stadioanelor unde au loc confruntări între cele mai puternice naționale de fotbal ale momentului. 

Selecția singurilor români ce au intrat pe teren la Campionatul Mondial din Brazilia a fost efectuată prin intermediul unei competiții sportive ce poartă numele de Player Escort. În România, proiectul a fost organizat sub forma unui turneu de fotbal, ce s-a disputat între 24 de echipe compuse din jucători cu vârste între 8 și 10 ani. În urma competiției, cei mai buni doi jucători au fost selectați de un juriu specializat, din care au făcut parte foștii internaționali români Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu.

Cei doi copii aleși au fost prezenți la sfertul de finală dintre Franța și Germania (0-1), ce a avut loc în data de 4 iulie. Meciul s-a disputat pe Estadio do Maracana, în fața a aproximativ 75.000 de spectatori


Selecționata Germaniei, alături de escortele McDonald’s, înaintea sfertului de finală pe care l-au câștigat cu scorul de 1-0 în fața Franței

Tudor Marcu (8 ani) de la clubul sportiv „Inizio” și Laurențiu Vlăsceanu (9 ani) de la școala de fotbal „Toni Doboș” au fost desemnați drept cei mai buni doi jucători din cadrul competiției. Prin urmare, alături de unul dintre părinții lor, aceștia au fost prezenți în cadrul celei de-a 20-a ediții a Campionatului Mondial, unde au avut oportunitatea unică de a experimenta atmosfera de pe un stadion de la un turneu final. Pe 4 iulie, înainte de începerea sfertului de finală dintre Franța și Germania (0-1), aceștia au intrat pe gazonul stadionului Maracana din Rio de Janeiro.

Tudor Marcu: Jucătorul cu care m-am ținut de mână când am intrat pe teren a fost Jerome Boateng. Aveam un pic de emoții când ne-am aliniat, dar mi-au trecut când am văzut toți oamenii care strigau din tribune. A fost super!


Tudor Marcu alături de fundașul central neamț Jerome Boateng (25 de ani)

Laurențiu Vlăsceanu: Eu am intrat pe teren cu Sami Khedira. A încercat să vorbească ceva cu mine, dar nu am reușit să înțeleg ce îmi spunea. Mi-a plăcut foarte mult că am reușit să bat palma cu toți jucătorii Germaniei.


Laurențiu Vlăsceanu a intrat pe gazon alături de mijlocașul lui Real Madrid, Sami Khedira (27 de ani)

Mini-turneu pe plajă între copiii escortă

Ajunși în Rio de Janeiro, Tudor și Laurențiu au avut șansa de a cunoaște copii din alte colțuri ale lumii. Cei doi au relatat modul în care au jucat fotbal pe plaja din Rio, într-un mini-turneu organizat de cei de la McDonalds: Mi-a plăcut foarte mult că am jucat fotbal pe plajă. A fost un meci în care am jucat noi, cei mici. S-a terminat 1-1, iar apoi am câștigat la penalty-uri. Cu colegii mei de echipă am reușit să mă înțeleg doar prin semne, pentru că erau din alte țări.

Colegul său, Laurențiu, a avut parte de aceleași dificultăți în a comunica cu colegii de altă naționalitate, dar în ciuda acestor dificultăți, a reușit să își facă noi prieteni: A fost frumos. Puteam vorbi doar cu Tudor, pentru că restul colegilor erau din alte țări și ne înțelegeam doar prin semne. Am reușit să îmi fac doi prieteni, unul din Canada și unul din America. Astfel am înțeles că trebuie să mă apuc să învăț măcar o limbă străină„.

1.408 de copii din 70 de țări au fost selectați la nivel global prin proiectul McDonald”s

Tatăl i-a mulțumit copilului

La doar 8 ani, Tudor nu a realizat de la început ceea ce se petrece, dar, după cum ne-a relatat și mama sa, băiatul a rămas cu siguranță impresionat de experiența din Brazilia. Mă bucur că a putut trece prin această experiență. Reprezintă un pas foarte important pentru el, a povestit mama băiatului. Tudor este un copil emotiv, sensibil, dar fericirea de a fi acolo, pe teren, a depășit orice emoție pe care o avea înaintea meciului. L-am văzut zâmbind așa cum nu a făcut-o niciodată. Dacă înainte voia să devină fotbalist, acum vrea și mai mult”, a povestit mama lui Tudor, care a fost alături de băiatul ei pe tot parcursul călătoriei în Brazilia.

Întrebat despre momentul său favorit de la peripeția din Rio, Laurențiu s-a rezumat la un moment pe care l-a trăit alături de tatăl său, alături de care a fost pe Maracana: După ce am bătut palma cu toți jucătorii, am fost la tati. S-a bucurat foarte mult și mi-a mulțumit că l-am adus pe Maracana.

„Nu am avut probleme în Rio”

Mama lui Tudor: „Organizarea a decurs perfect. Am avut paza asigurată, și nu am avut pentru niciodată temeri legate de siguranța noastră, în ciuda faptului că se tot vehiculau povești cum că Rio de Janeiro este un oraș periculos. Masa am luat-o doar de două ori la hotel, iar în rest, organizatorii ne-au dus la diferite localuri și restaurante din oraș. De asemenea, ne-au oferit șansa de a vizita atracții turistice precum Statuia lui Isus, plaja Copacabana sau Muntele Sugar Loaf, pe care am ajuns cu telegondola”.

Mama lui Laurențiu: „Mă bucur că între cei doi copii s-a format o prietenie. Important este că au realizat cât de important este să fie serioși în legătură cu ceea ce vor să facă pe viitor în fotbal”.

Germania, echipa alături de care Laurențiu și Tudor au intrat pe teren în Rio, se întâlnește în semifinale cu țara gazdă Brazilia. Partida dintre cele două echipe se va juca pe Estadio Mineirao din Belo Horizonte și va fi transmisă în direct pe TVR 1, marți de la ora 23:00

Publicat: 08 07. 2014, 00:00
Actualizat: 13 07. 2014, 13:57