FIFA este somată să nu mai folosească VAR-ul. Un spaniol susține, cu probe, că este inițiatorul sistemului folosit la Campionatul Mondial din Rusia.
Francisco Lopez solicită de la FIFA 15 milioane de euro, pe motiv că forul internațional i-ar fi furat invenția. Spaniolul a prezentat probe care atestă faptul că ideea îi aparține și a fost gândită încă de acum 19 ani. Francisco face trimitere la cadrul legal și este părere că i s-a încălcat dreptul de proprietate intelectuală.
El ar fi prezentat proiectul, înainte ca acesta să fie implementat, către Ministerul Culturii din Spania: „Proiectul meu este același cu cel folosit astăzi la Campionatul Mondial. Este programul pe care eu l-am propus în 1999. Vreau ca FIFA să își ceară scuze pentru situație, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. O să cer și 15 milioane de euro. Câte 3 milioane pentru fiecare an în care a fost folosit”, a declarat Francisco Lopez, citat de Marca.
Chiar dacă este în dispută cu FIFA, Lopez este de părere că VAR-ul va avea consecințe benefice în fotbal: „E bine că sistemul a fost introdus. Fotbalul a fost reinventat datorită lui. S-a schimbat, parcă e un alt sport”, a încheiat spaniolul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER