Conducătorii Corvinului, dezvăluiri spectaculoase de la „firul ierbii” după victoria istorică din Ungaria! Lecție de fair-play după o adevărată umilință: „Maghiarii ne-au felicitat, s-au comportat extraordinar! UEFA nu se aștepta la asta, a fost meci cu grad ridicat de risc”. Cum se anunță returul din Europa League: „Pariez pe asta”. EXCLUSIV

Conducătorii Corvinului Hunedoara sunt în al nouălea cer după victoria categorică cu Paksi, scor 4-0, iar aceștia au subliniat fair-play-ul de care au dat dovadă maghiarii.

Anton Heleșteanu a subliniat mai ales comportamentul maghiarilor, în condițiile în care UEFA s-a temut de posibile incidente la această partidă.

Anton Heleșteanu, reacție la cald după victoria istorică a Corvinului în Europa League: „Maghiarii ne-au felicitat pentru victorie!”

Anton Heleșteanu a trăit la „firul ierbii” succesul echipei din Hunedoara, aflată abia la a treia dublă din istorie, după cele cu Grazer AK și Sarajevo.

„Nu mă așteptam niciodată la acest scor, să câștigăm cu 4-0! Dar am pregătit partida la victorie și am profitat exact de punctele slabe ale lor pe care le știam de la Florin Maxim. Vă spun sincer, a fost parcă copia meciului cu CFR Cluj, ca o reeditare a acelei partide.

Maghiarii ne-au felicitat pentru victorie, s-au comportat extraordinar într-un meci cu grad ridicat de risc, așa cum a fost catalogat de către cei de la UEFA. Probabil, cei de la UEFA nu se așteptau la asta”, a spus Anton Heleșteanu, pentru ProSport.

În privința returului, Anton Heleșteanu n-are dubii și crede că biletele se vor epuiza imediat pentru partida cu Paksi. „Va fi stadionul plin la Sibiu, 100% o să avem sold-out acolo. Pariez pe asta pentru meciul retur! Nu știu cum s-a auzit la televizor, dar fanii noștri au dominat fondul sonor în acest meci tur. Eu așa am simțit de pe banca tehnică”, a completat oficialul formației din Hunedoara, la finalul meciului de joi seara.

Sorin Cimpoca, președintele Corvinului în al nouălea cer după victoria din Ungaria: „Așteptăm returul pentru o primă!”

Președintele Corvinului, Sorin Cimpoca, a trăit și el la intensitate maximă meciul cu Paksi, recunoscând fair-play-ul adversarilor.

În cazul în care trece de Paksi, lucru foarte probabil, Corvinul va avea o misiune mult mai grea, urmând să întâlnească Rijeka în preliminariile Europa League.

„Recunosc că a fost un pic de tensiune înaintea debutului în cupele europene, dar suntem foarte bucuroși de ceea ce am realizat. Așteptăm și returul pentru o primă (n.n. râde). Maghiarii ne-au pus la dispoziție tot ce am avut nevoie și ne vom comporta și noi la fel în returul de la Sibiu”, a completat Sorin Cimpoca, noul președinte al Corvinului după despărțirea de Dan Colesniuc.

Bogdan Apostu și Florin Maxim, alături de jucători și fani la finalul meciului dintre Paksi și Corvinul Hunedoara

Am dat acum totul la o parte! Nu suntem calificați, ba chiar șansele rămân 50-50%, asta o să le transmit jucătorilor noștri” – Anton Heleșteanu, Corvinul Hunedoara

Publicat: 11 07. 2024, 22:53
Actualizat: 11 07. 2024, 23:08