Adversar șoc pentru FCSB în play-off-ul Conference League! Tragere la sorți de coșmar pentru Gigi Becali: repartizarea grupelor i le-a adus pe cap pe Fiorentina și PAOK Salonic
Duminică, 6 august, FCSB – CFR Cluj a reprezentat capul de afiș al rundei a patra din Superliga. La revenirea pe stadionul Ghencea, după o pauză de opt ani, roș-albaștrii s-au impus cu 1-0, grație golului înscris de Andrea Compagno (27 ani), în minutul 67, din lovitură de la „11 metri”.
Adversar șoc pentru FCSB în play-off-ul Conference League! Tragere la sorți de coșmar pentru Gigi Becali: repartizarea grupelor i le-a adus pe cap pe Fiorentina și PAOK Salonic
Joi, 10 august, Live Video Online pe ProSport, roș-albaștrii vor disputa o nouă partidă importantă. FCSB va primi vizita lui Nordsjaelland, în turul 3 preliminar UEFA Conference League. În cazul în care jucătorii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii vor reuși să treacă, în dublă manșă, de vicecampioana Danemarcei, vor accede în play-off-ul competiției. Numai că, repartizarea grupelor i-a adus clubului patronat de Gigi Becali adversari infernali, cum ar fi Fiorentina, PAOK-ul lui Răzvan Lucescu sau Club Brugge.
La prima vedere, cel mai accesibili oponenți ar fi Maccabi Tel-Aviv, ocupanta locului trei din campionatul Israelului în sezonul trecut, sau AEK Larnaca, echipă care a terminat pe poziția a treia în campionatul din Cipru stagiunea trecută.
Învingătoarea din dubla: Club Brugge (Belgia) – KA Akureyri (Islanda)
Învingătoarea din dubla: Sabah (Azerbaidjan) – FK Partizan (Serbia)
Învingătoarea din dubla: HNK Hajduk Split (Croația) – PAOK FC (Grecia)
Învingătoarea din dubla: AEK Larnaca FC (Cipru) / Maccabi Tel-Aviv FC (Israel)
ACF Fiorentina (Italia)
FCSB nu știe unde va juca primul meci cu Nordsjaelland, din turul 3 preliminar UEFA Conference League
Înaintea jocului cu CFR Cluj, Mihai Stoica a anunțat că arena de disputare a meciului cu Nordsjaelland, din turul 3 preliminar UEFA Conference League, este incertă. Cum Arena Națională nu este disponibilă, roș-albaștrii au de ales între stadionul „Arcul de Triumf” și Ghencea. Numai că, tot președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a mărturisit că stadionul din centrul Bucureștiului nu ar fi o soluție optimă din cauza gazonului cu probleme.
„După meciul cu CFR, nu ştim unde vom juca. De Ghencea ni s-a spus că vom juca doar dacă nu vor fi incidente la meciul de duminică (n.r. cu CFR). Dacă cei de la MApN nu ne vor permite, vom juca pe un gazon (n.r. de pe Arcul de Triumf) pe care cel mai probabil se va antrena astăzi echipa de rugby a SUA. Mâine va fi România – SUA.
(n.r. Până luni nu ştiţi exact unde se joacă acest meci). Da. România 2023. Dacă am încerca să jucăm în Giuleşti, e clar că nimeni nu o să ne permită. Rapid a jucat în Ghencea pe vremuri. CS Rapid n-ar da. (n.r. aprobarea) Într-o ţară normală, asta putea fi realizabil. Ce are?”, a spus Mihai Stoica, în exclusivitate pentru Orange Sport.