Antrenorul Slaviei Praga, ironic după ce a picat cu CFR Cluj în grupele Conference League. „Ne pare rău că nu dăm peste o echipă interesantă, un nume mare!”
Jindrich Trpisovsky (46 de ani), antrenorul Slaviei Praga, a analizat grupa din care face parte echipa sa și a avut o reacție ironică.
Slavia Praga se va duela în Grupa G din Conference League cu CFR Cluj, Sivasspor (Turcia) și Ballkani (Kosovo), iar antrenorul echipei din Cehia recunoaște că avea alte așteptări.
Faptul că Slavia Praga o va întâlni pe CFR Cluj nu îl impresionează pe Jindrich Trpisovsky, cel care recunoaște că și-ar fi dorit ca echipa sa să aibă parte de un duel cu o echipă puternică din Europa.
Antrenorul Slaviei Praga, ironic după ce a picat cu CFR Cluj în grupele Conference League
Jindrich Trpisovsky susține că în grupa din care face parte Slavia Praga nu există nicio echipă care să fie interesantă pentru suporteri, dar crede că aceștia vor fi alături de echipă indiferent de situație.
„O luăm ca atare. Ne pare rău că nu există o echipă care să fie interesantă pentru fani, cineva cu un nume mare. Dar ei au venit să ne susțină în preliminarii, așa că eu cred că ne vor impulsiona să trecem de grupă”, a spus Jindřich Trpišovský, pentru site-ul oficial al Slaviei Praga.
Antrenorul Slaviei Praga n-a uitat de CFR Cluj
Antrenorul Slaviei Praga și-a adus aminte și de întâlnirea dintre echipa sa și campioana României din play-off-ul Conference League, când CFR Cluj a pierdut ambele manșe cu 0-1.
„Au același antrenor și mulți dintre aceiași jucători, cunoaștem mediul de acolo, știm în ce ne băgăm. Își mențin în continuare performanța, au câștigat din nou titlul cu o diferență mare. Amintirile de la ultimul meci sunt plăcute, antrenorul și mediul au fost plăcute, dar, așa cum am spus, preferăm echipele cu care nu am mai jucat. Este un minus, dar pe de altă parte avem amintiri frumoase și știm ce ne așteaptă”, a mai declarat antrenorul Slaviei.