Tavi Popescu este la un pas să dea lovitura carierei, după ce înaintea meciului Nordsjaelland – FCSB din turul trei preliminar al Conference League a intrat în atenția unui club legendar din Europa.
Tavi Popescu nu a impresionat în primele meciuri ale vicecampioanei României din sezonul 2023-2024, însă fotbalistul în vârstă de 20 de ani poate pleca de la FCSB în această vară.
Înaintea meciului Nordsjaelland – FCSB, presa din Marea Britanie i-a dedicat fotbalistului lui Gigi Becali un întreg articol în care se vorbește despre suma cerută de latifundiarul din Pipera pentru „perla” sa, dar și despre faptul că Rangers se află pe urmele internaționalului român.
„Puştiul-minune care joacă pentru FCSB, în ţara natală, nu mai e un secret pentru nimeni. Everton a fost interesată de tranasferul său! În mod cert un star de viitor, întrebarea este cât timp îi va lua să ajungă acolo.
Rangers a mai fost „legată” de transferul lui Popescu în trecut, însă Gigi Becali nu e genul care să-şi scadă pretenţiile financiare când e vorba de talent. L-a comparat cu Cristiano Rolando şi l-a cotat la 150 de milioane de euro. Asta chiar e o evaluare!”, scrie DailyRecord.co.uk.
Dacă va ajunge la Rangers, Tavi Popescu ar urma să fie coleg cu Ianis Hagi, fotbalistul care se află sub contract cu fosta campioană a Scoției din ianuarie 2020, atunci când KRC Genk l-a cedat sub formă de împrumut la Rangers.
Cotat de site-urile de specialitate la 3,8 milioane de euro, Tavi Popescu a fost cumpărat de FCSB de la AS Metropolitan cu 200.000 de euro în iulie 2020, după ce un sezon fusese împrumutat la Universitatea Craiova U19.
În sezonul 2023-2024, Tavi Popescu a jucat în cinci meciuri, dintre care trei în preliminariile Conference League și două în Superliga și a dat două goluri.
Din iulie 2020 până în prezent, Tavi Popescu a jucat pentru vicecampioana României în 126 de meciuri, a dat 20 de goluri și a oferit 19 pase decisive. După ce a fost cumpărat de Gigi Becali, Tavi a și făcut pasul către echipa națională a României.
Pe 25 martie 2022, Tavi Popescu a debutat în meciul amical pierdut de prima reprezentativă cu Grecia, scor 0-1, pe stadionul Steaua, iar de atunci a adunat 7 selecții la echipa națională a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER