FCSB, obișnuită să joace cu mulți spectatori în tribune, a avut parte de o surpriză neplăcută la meciul cu CSKA 1948 Sofia din Conference League.
Meciul dintre CSKA 1948 Sofia și FCSB s-a disputat miercuri seară, în cadrul primei manșe a turului II preliminar din Conference League, pe Stadionul „Vasil Levski” din Sofia și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Florinel Coman, în minutul 28.
Bulgarii ar fi vândut doar o mie de bilete pentru această întâlnire, iar suporterii lui FCSB s-au deplasat în număr de 150 la Sofia, potrivit Digi Sport.
CSKA 1948 Sofia: Naumov- Gurishta, S. Petrov, Heliton, Orachev- Daskalov, Tsenov- Rusev, Stoichkov, Pedrinho- Kjartansson Rezerve: Madzharov, Ganev, Thalis, Karagaren, Wankewai, Vutov, Viyachki, Rapnouil, Umarboev, Nguinda, Kirilov Antrenor: Miroslav Kosev
FCSB: Târnovanu- Ovidiu Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic- Băluță, Șut, Olaru- Cordea, Compagno, Florinel Coman Rezerve: Vlad, Crețu, Panțîru, Octavian Popescu, Miculescu, Lixandru, Edjouma, V. Gheorghe, Pantea, Radaslavescu Antrenor: Elias Charalambous
Sepsi Sfântu Gheorghe va juca tot în capitala Bulgariei, împotriva celeilalte echipe CSKA Sofia, la o zi după meciul celor de la FCSB, joi, 27 iulie, de la ora 20:00, tot în cadrul primei manșe a turului II preliminar din Conference League.
În ceea ce privește biletele pentru această partidă, lucrurile stau diferit. 12.000 de spectatori sunt așteptați la această întâlnire, deși capacitatea stadionului este de 23.000. Totuși, meciul se va disputa cu casa închisă, având în vedere faptul că o parte a stadionului nu poate fi utilizată pentru că nu îndeplinește cerințele UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER