Benoit Bastien, arbitrul care a spulberat visurile europene formațiilor românești! După penalty-ul din Young Boys – CFR Cluj, centralul a acordat lovitură de la 11 metri și la West Ham – FCSB

French referee Benoit Bastien sends off CFR Cluj's Romanian goalkeeper Cristian Balgradean (R) during the UEFA Europa League Group A football match between BSC Young Boys and CFR 1907 Cluj at the Station Wankdorf stadium in Bern on December 10, 2020.,Image: 575082021, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB a condus la pauza meciului cu West Ham United, scor 1-0, datorită golului marcat de Andrei Cordea, în minutul 34.

După pauză, tehnicianul „ciocănarilor”, David Moyes, și-a introdus vedetele, iar Jarrdo Bowen a marcat dintr-un penalty controversat acordat de centralul francez.

Benoit Bastien nu este la prima controversă cu echipele românești, el fiind cel care a acordat lovitură de la 11 metri pentru Young Boys, într-un meci decisiv pentru CFR Cluj pentru a se califica în primăvara Europeană.

Benoit Bastien, arbitrul care a decis două meciuri importante pentru echipele românești în Europa! După penalty-ul din Young Boys – CFR Cluj, centralul a acordat lovitură de la 11 metri și la West Ham – FCSB

În minutul 64 al partidei dintre West Ham și FCSB, Târnovanu a ieșit greșit la o minge în adâncime a lui Paqueta pentru Cornet. Fotbalistul lui West Ham a căzut, iar „ciocănarii” au primit lovitură de la 11 metri. 5 minute mai târziu, Jarrod Bowen a executat perfect penalty-ul și a egalat.

În cele patru minute dintre fault și gol, echipa lui Nicolae Dică a protestat decizia lui Benoit Basiten, însă francezul nu și-a schimbat decizia.

Nu este prima dată când arbitrul din Franța are controverse cu echipele din România.

În luna decembrie a anului 2020, Benoit Bastien a acordat un penalty pentru Young Boys, într-o partidă cu CFR Cluj, din grupele UEFA Europa League.

CFR Cluj avea mare nevoie de victorie pentru a se califica, însă în prelungirile partidei francezul le-a spulberat șansele ardelenilor.

Cristi Bălgrădean l-a lovit ușor cu cotul pe Zesiger când a vrut să boxeze mingea, iar arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri și eliminare.

CFR Cluj a condus atunci cu 1-0, însă elvețienii au întors meciul în prelungiri și scorul final a fost 1-2.

Este păcat pentru că am marcat și n-am reușit să gestionăm ultimele minute. Din punctul meu de vedere nu poți să dai 11 metri acolo! Eu cred că nici măcar n-a fost contact. Dacă ne uităm la reacția jucătorului, el n-a căzut imediat. Păcat, pentru că CFR a avut identitate de joc, și-a creat ocazii importante. Young Boys Berna, chiar dacă a câștigat campionatul în ultimii ani în Elveția, mi s-a părut o echipă de bătut”, a spus Ilie Dumitrescu, după meciul de la Berna la Digi Sport.

Publicat: 09 09. 2022, 00:06